Un tânăr din Cahul – reținut în timp ce comercializa substanțe narcotice

Un tânăr din Cahul – reținut în timp ce comercializa substanțe narcotice

Un tânăr de 25 ani din raionul Cahul este suspectat de comercializarea substanțelor narcotice. 

În timpul efectuării perchezițiilor corporale și la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat 6 fragmente din hârtie și un pachet cu masă vegetală de culoare verde, un cântar electronic și două butelii confecționate pentru consumul substanțelor narcotice. 

Suspectul comercializa drogurile la  prețul de 200 lei per gram.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar dacă va fi demonstrată vinovația acestuia, bărbatul riscă închisoare de până la 7 ani.

Acțiunile de documentare au fost posibile datorită polițiștilor Direcției investigații „SUD” a INI împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Cahul, sub conducerea Procuraturii Cahul.

În continuare, polițiștii și procurorii întreprind măsuri de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală  pentru acumularea și administrarea justă a materialului probatoriu pe caz.

Articole similare