Vladimir Calmîc: Comisia Situații Excepționale a raionului Cahul este funcțională
Vicepreședintele raionului Cahul, președintele interimar al Comisiei Situații Excepționale a raionului Cahul (CSE) ne-a declarat acestea prin telefon.
„Comisia funcționează într-o altă formulă, cu utilizarea sistemei de teleconferință, dat fiind faptul că membrii comisiei sunt în izolare la domiciliu” ne-a comunicat domnul Calmîc.
Acesta a menționat că unii membri ai comisiei, care au dorit, au fost testați la infectare cu COVID-19. Toate rezultatele sunt negative.
Domnul vicepreședinte a mai declarat că multe persoane își fac griji despre modul în care este administrată situația epidemiologică în raion după ce au fost confirmate 3 cazuri de infectare la membrii CSE. Zilele acestea, modul de pregătire a sistemului medical a fost inspectat de către un membru al Comisiei Naționale Situații Excepționale, care a rămas satisfăcut de cele văzute și modul de lucru al comisiei și a întregului efectiv.
Potrivit lui Vladimir Calmîc, membrii comisiei se vor afla în carantină circa 2 săptămâni, în locul funcționarilor care se află la moment internați în spital, au fost delegați alți specialiști.
Întrebat care e starea celor 3 membri ai CSE r. Cahul, Vladimir Calmăc ne-a comunicat că starea lor de sănătate este una satisfăcătoare.