Petru Burlacu despre parcarea din PI: „Anul acesta se închide”

Petru Burlacu despre parcarea din PI: „Anul acesta se închide”

Declaraţia a fost făcută de primarul oraşului Cahul în cadrul vizitei Primului ministru, Iurie Leancă, la Cahul.

„Anul acesta se închide. Consiliul orăşenesc m-a înţeles şi m-a susţinut. Problema în cauză este mai demult, dar credeţi-mă că peste noapte nu se rezolvă toate problemele acestea” a declarat Petru Burlacu.

Pe de altă parte, Nicolae Balcanuţă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, l-a informat pe Iurie Leancă despre litigiul care există privind autorizarea parcării în Piaţa Independenţei.

„Noi am înaintat o cerere de chemare în judecată, dar nu ştim din ce motive judecata se amână de un an de zile” a menţionat domnul Balcanuţă. 

Prim-ministrul a calificat situaţia drept una iraţională şi a somat Primarul oraşului Cahul să identifice o soluţie alternativă parcării din Piaţa Independenţei. 

„Găsiţi o formulă de alternativă, nu chiar în piaţa principală, domn Primar. Faţă de dumneavoastră (cei prezenţi în sală n.r.) apelez la domnul Primar şi la reprezentantul Guvernului în teritoriu, chiar mâine să va aşezaţi, şi va rog foarte mult să găsiţi o soluţie de alternativa, da domn primar?” a punctat Iurie Leancă. 

Menţionăm că, recent, în cadrul unui interviu acordat buletinului informativ al Primăriei Cahul, Petru Burlacu a vorbit şi despre parcarea din Piaţa Independenţei menţionând că aceasta va funcţiona încă un an – un an jumătate (de la min 6:10).

„Mereu am vorbit despre o strategie de a elimina de pe străzile centrale transportul auto. Vom continua să amenajăm parcări pentru automobile nu pe străzile principale dar pe cele adiacente, periferice. A venit propunerea, în centru să deschidem parcarea pentru trei ani de zile, au mai rămas un an – un an jumătate. Cu aceasta s-a ocupat Serviciul salubrizare” a declarat Petru Burlacu.Reamintim că, parcarea auto din Piaţa independenţei a fost deschisă în anul 2011, în scurt timp după alegerile locale, fapt care a stârnit un şir de nemulţumiri în rândul cetăţenilor şi a  societăţii civile din oraş. Din ianuarie 2014, parcarea din Piaţa Independenţei a fost dată în concesiune pentru un an de zile unui agent economic.

Articole similare