3 rețete de ciocolată caldă | Valerie’s Food
Ciocolata caldă este băutura perfectă pentru a te încălzi în zilele friguroase de iarnă! În acest articol, îți vom prezenta câteva rețete delicioase și ușor de preparat, create de Valerie’s Food, pentru a-ți satisface pofta de dulce și a te relaxa.
CIOCOLATĂ CALDĂ CU PORTOCALE ȘI SCORȚIȘOARĂ
Ingrediente:
- 250 ml lapte
- 60g ciocolată neagră (50-70%)
- Coaja de la jumătate de portocală
- 1 baton de scorțișoară
- 1 lingură zahăr
CIOCOLATĂ CALDĂ CU CREMĂ DE LICHIOR:
Ingrediente:
- 250 ml lapte
- 60g ciocolată neagră (50-70%)
- 1 lingură zahăr
- 40 ml cremă de lichior din ciocolată (sau whiskey, coniac)
CIOCOLATĂ CALDĂ ÎN STIL ITALIAN:
Ingrediente:
- 250 ml lapte
- 2 linguri cacao de calitate superioară
- 1 lingură amidon de porumb
- 2 linguri zahăr
- 40 ml cafea naturală
Pentru decor puteți adăuga frișcă, ciocolată mărunțită, cacao.
MOD DE PREPARARE:
- Pentru a pregăti Ciocolata caldă cu portocală și scorțișoară toarnă într-o cratiță laptele, adaugă ciocolata, cojile de portocală, un baton de scorțișoară, zahărul și din moment ce laptele ajunge la punctul de fierbere mixează totul cu un tel până se topeșete complet ciocolata și zahărul. Scoate cojile de portocală și batonul de scorțișoară. Ia băutura de pe foc, toarn-o într-o cană, decorează cu frișcă, baton de scorțișoară și portocală. Servește cu plăcere!
- Pentru a pregăti Ciocolata caldă cu cremă de lichior toarnă într-o cratiță laptele, adaugă ciocolata, zahărul și când ajunge laptele până la punctul de fierbere, mixează cu telul până se topește ciocolata și zahărul. Inainte să i-ai băutura de pe foc adaugă crema de lichior. Servește ciocolata caldă într-o cană încăpătoare, decoreaz-o cu frișcă și bucățele mici de ciocolată. Servește cu plăcere!
- Pentru a pregăti Ciocolata caldă în stil italian toarnă într-o cratiță laptele, cafea naturală, zahărul, cacao, amidon de porumb și mixează energic până când nu vei mai avea cocoloașe. Fierbe băutura 2-3 minute sau până vei primi o consistență mai densă. Ia ciocolata de pe foc, servește-o într-o cană și decorează la capăt cu frișcă și cacao. Servește cu plăcere!