45 de obiecte explozive și 500 de cartușe neutralizate de geniști în luna iulie
Geniștii Armatei Naționale au desfășurat 15 misiuni de deminare pe parcursul lunii iulie, în urma cărora au neutralizat 45 de obiecte explozive și 500 de cartușe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Aceste operațiuni au avut loc în raioanele Ștefan Vodă, Anenii Noi, Nisporeni, Hîncești, Cantemir, Ungheni, Orhei și Florești, dar și în municipiul Chișinău.
Potrivit ofițerului superior din cadrul Serviciului Geniu, maior Ivan Cornegruța, una dintre cele mai periculoase intervenții a avut loc în localitatea Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, unde echipa Batalionului geniu, condusă de maior Gheorghe Rotari, a identificat și neutralizat patru proiectile de artilerie, o bombă de aruncător, șase grenade de mână, nouă focoase și 400 de cartușe, toate rămase în sol din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Obiectele explozive au fost depistate de locuitori pe un teren arabil din preajma satului.
De la începutul anului, geniștii militari au îndeplinit 86 de misiuni de deminare, în urma cărora au distrus 135 de obiecte explozive de diferite tipuri și 505 cartușe.
În cazul în care depistați un obiect exploziv, urmari ți următoarele sfaturi pentru a evita riscurile:
- Anunțați imediat autoritățile apelând numărul 112 sau contactând primăria ori poliția;
- Marcați locul unde ați găsit obiectul exploziv pentru a-l face vizibil.
- Nu atingeți munițiile cu mâna sau cu alte obiecte.
- Nu loviți sau mișcați munițiile găsite, fie că sunt în pământ sau la suprafață.
- Nu demontați focoasele sau alte componente ale obiectelor explozive.
- Nu aruncați în foc obiectele explozive.