Publică un anunț
piatasud.md

A fost lansat programul “Ajutor la contor”. Vezi cum să soliciți compensații

A fost lansat programul “Ajutor la contor”. Vezi cum să soliciți compensații

În perioada noiembrie 2022 – martie 2023, Guvernul Republicii Moldova va compensa parțial creșterea tarifelor la resursele energetice prin Programul “Ajutor la contor”. Pentru a primi compensații, înregistrați familia dumneavoastră electronic sau apelați la bibliotecarul sau asistentul social din localitate.

Programul de compensații este finanțat din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, instituit prin Legea nr. 241 din 28-07-2022.

Crearea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice permite acordarea în factură a compensațiilor lunare pentru consumul de energie.

Pentru obținerea compensațiilor lunare, consumatorii casnici de energie se vor înregistra în Registrul vulnerabilității energetice pe compensatii.gov.md. Sistemul electronic este gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și va permite acumularea datelor necesare pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică:

  • consumatori cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată
  • consumatori cu vulnerabilitate energetică ridicată
  • consumatori cu vulnerabilitate energetică medie
  • consumatori cu vulnerabilitate energetică scăzută
  • consumatori non-vulnerabili

Clasificarea categoriilor de consumatori vulnerabili se bazează pe o serie de parametri aprobați de Guvern, și anume: venitul, numărul de membri ai familiei, ponderea cheltuielilor pentru energie din consumul gospodăriei, tipul sistemului de încălzire utilizate ș.a.

Consumatorii se vor înregistra pe pagina web www.compensatii.gov.md, unde vor completa o cerere.

Articole similare