Armata Națională sărbătorește 33 de ani de la înființare

Armata Națională sărbătorește 33 de ani de la înființare

Armata Națională sărbătorește 33 de ani de la înființare, un moment deosebit de important pentru instituția de apărare a Republicii Moldova. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj special cu ocazia acestui eveniment aniversar, subliniind contribuția esențială a armatei la securitatea și pacea națională.

În mesajul său, ministrul Nosatîi a evidențiat că Armata Națională, creată la scurt timp după proclamarea independenței Republicii Moldova, a fost și va rămâne un pilon de bază al societății moldovenești. „Armata Națională este, întâi de toate, despre oameni – bărbați și femei – care s-au dedicat jurământului de credință Patriei și valorilor naționale”, a declarat Nosatîi.

Ministrul a spus că, de-a lungul celor 33 de ani, armata a trecut printr-o serie de reforme, având întotdeauna ca prioritate pacea și siguranța cetățeanului. El a apreciat eforturile celor care au stat la baza formării și dezvoltării instituției, menționând că datorită lor, Armata Națională a câștigat recunoaștere nu doar la nivel național, ci și internațional.

Armata Națională este despre militarii aflați la post, în unități militare și centre de instruire, care își îndeplinesc misiunile cu seriozitate și abnegație. De asemenea, este vorba despre cei care se află în misiuni internaționale, contribuind la eforturile de menținere a păcii și demonstrând că Republica Moldova este un partener de încredere”, a adăugat Nosatîi.

Articole similare