Publică un anunț
piatasud.md

Lansarea expoziției fotografice a membrilor EMD în raionale Cahul și Ungheni

Lansarea expoziției fotografice a membrilor EMD în raionale Cahul și Ungheni

La data de 25 noiembrie 2021, a avut loc lansarea expoziției fotografice a membrilor echipelor multidisciplinare din 13 localități ale raionalelor Cahul și Ungheni.

Evenimentul a avut loc în incinta primăriei comunei Zîrnești, raionul Cahul și primăriei comunei Zagarancea, raionul Ungheni și a fost organizat cu scopul de a spori gradul de vizibilitate a echipelor multidisciplinare la nivel local, echipele deținând un rol cheie în combaterea și prevenirea fenomenului de violență. 

Lansarea expoziției constituie una din activitățile planificate în cadrul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” și se desfășoară în perioada 25 noiembrie- 10 decembrie în localitățile Cahul, Văleni, Colibași, Larga Nouă, Slobozia Mare, Andrușul de Jos și Zîrnești, din raionul Cahul și Ungheni, Pîrlița, Zagarancea, Măcărești, Mănoilești și Rădenii Vechi, din raionul Ungheni.

„Îndemnăm nu doar autoritățile , dar și întreaga populație, începând de la femei, bărbați tineri/tinere să se implice în combaterea, în promovarea si în eradicarea violenței împotriva femeilor și a fetelor. Să ne gândim ce putem face pentru a aduce o schimbare în societate” Natalia Poștaru, ofițeră de program UN Women.

„Credem că cu ajutorul proiectului vom aduce o schimbare mai spre bine a tuturor cetățenilor în comunele noastre” menționează Nicolae Beju, primar c. Zîrnești, membru EMD.

„Este nevoie de a interveni, este nevoie de a conștientiza de la mic la mare că fenomenul violenței este un flagel negativ, care afectează pe fiecare. Fiecare poate deveni victimă și fiecare are nevoie de ajutor” afirmă Elene Gîrneț, directoare Liceul „Mihai Viteazu” Slobozia Mare, membră EMD.

„Chiar dacă oamenii știu despre echipa multidisciplinară, știu că este polițistul de sector, știu că  este primarul care se ocupă cu aceasta, de multe ori ascund cazul de violență” susține Tatiana Maidan, primară Larga Nouă, membră EMD.

În cadrul expoziției sunt afișate pozele membrilor echipei multidisciplinare locale care conțin mesaje de încurajare, informare și îndemnare a locuitorilor de a nu tolera violența și de a se implica activ în combaterea și prevenirea ei.

Evenimentul a fost organizat de către RCTV Memoria în parteneriat cu AO Promo-LEX, în cadrul proiectului „Un răspuns mai ferm al echipelor multidisciplinare din raioanele Cahul și Ungheni, la violența în bază de gen”, parte a proiectului EVA „Promovarea egalității de gen din raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

Articole similare