Asociațiile de locatari pot beneficia de asistență tehnică gratuită la elaborarea auditului energetic

Asociațiile de locatari pot beneficia de asistență tehnică gratuită la elaborarea auditului energetic

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a lansat un nou apel de identificare a Asociațiilor de locatari care vor beneficia de asistență tehnică gratuită la elaborarea auditurilor energetice, care vor sta la baza proiectelor de reabilitare energetică a blocurilor locative, transmite MOLDPRES.

Asociațiile de locatari selectate vor beneficia de un audit energetic al clădirii, cu oportunitatea ulterioară de a obține o finanțare de până la 70% sub formă de grant din Fondul de eficiență energetică în sectorul rezidențial (FEERM) pentru implementarea proiectelor de reabilitare energetică a clădirii, iar 30% va fi contribuția din partea locatarilor. 

În funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al proprietarilor de apartamente, aceștia vor beneficia suplimentar și de alocație din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice pentru acoperirea parțială a contribuției.

Bugetul estimat al programului de finanțare FEERM pentru următorii ani constituie peste 1,4 mlrd de lei din care aproximativ 723 mln de lei urmează a fi acumulați prin intermediul Programului de implementare a mecanismului de obligații în domeniul eficienței energetice pentru perioada 2024-2026, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024, iar restul de la donatori și partenerii de dezvoltare.

CNED a precizat că reabilitarea energetică a blocurilor locative va aduce o serie de beneficii pentru locatari, printre care reducerea facturilor la energie urmare a creșterii eficienței energetice a clădirii, creșterea nivelului de confort termic în apartamente și a calității vieții locatarilor, creșterea valorii de piață a proprietății și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă.

Asociațiile de locatari interesate sunt invitate să participe la apel și să depună dosarul de aplicare în format electronic până la data de 15 mai, 2024. Dosarele de înscriere primite după termenul limită indicat nu vor fi examinate.

Articole similare