Avertizare: Furnizarea apei va fi întreruptă în satul Tătărăști pe 11 octombrie
S.A. Apă-Canal Cahul informează că vineri, 11 octombrie, în s. Tătărăști, raionul Cahul vor avea loc lucrări programate de spălare și dezinfectare a rezervoarelor și rețelelor de apă potabilă între orele 08:00 – 24:00.
Potrivit Apă-Canal Cahul, lucrările se fac în conformitate cu legislația Republicii Moldova privind asigurarea calității apei potabile, în special Legea nr. 272 din 10.02.1999 privind apa potabilă și Hotărârea Guvernului nr. 934 din 15.08.2006 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind calitatea apei potabile.