Cahul, oraș- pol de creștere! Vom beneficia de susținere financiară din partea Germaniei până în 2027
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) împreună cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) vor iniţia mai multe acţiuni pentru implementarea eficientă a Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027, transmite MOLDPRES.
În cadrul unei întruniri recente, experţii instituţiilor au punctat prioritățile investiționale necesare ca municipiile Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul și Comrat să ajungă motoare de creștere economică la nivel național și regional.
„Practica internațională demonstrează că o țară nu poate avea regiuni puternic dezvoltate fără a-și organiza sistemul urban, fără orașe puternic dezvoltate, iar cu cât un stat este mai urbanizat, cu atât nivelul său de dezvoltare este mai ridicat. Totodată, zonele rurale nu pot avea performanțe bune fără zone urbane dezvoltate, iar zonele urbane necesită o integrare teritorială corectă cu zonele rurale, pentru a obține o expansiune și o dezvoltare durabilă. În urma implementării Programului de dezvoltare a orașelor-poli de creștere, Guvernul urmărește ca municipiile desemnate să devină mai atractive pentru locuitori, antreprenori și turiști și să genereze dezvoltare în arealul pe care îl polarizează”, a estimat ministrul de resort Ion Perju.
Potrivit oficialului, ministerul intenționează să creeze condiții optime pentru asigurarea bunei organizări a activităților în vederea îmbunătățirii mobilității și a calității infrastructurii de acces a centrelor urbane şi a legăturilor acestora cu zonele înconjurătoare. „Alte priorități ar fi consolidarea rolului economic al centrelor urbane pentru a stimula competitivitatea regiunilor și creșterea atractivității zonelor urbane și a potențialului lor de a genera cerere de servicii, stimulente activităților economice și condițiilor înalte de trai”, a spus Perju.
„Experiența noastră în sprijinirea promovării dezvoltării regionale arată că nicio țară nu ar putea realiza o dezvoltare socio-economică sau chiar o creștere îmbunătățită fără a avea o rețea puternică de orașe – poli de creștere, dinamici, atrăgători și cât mai competitivi posibil. Sperăm sincer că cele şase orașe identificate vor folosi această oportunitate și vor deveni motoarele de creștere din regiuni, astfel încât în următorii zece ani să se micșoreze disparitatea dintre Chișinău și restul țării, iar procesul de migrațiune masivă din zonele rurale în cele urbane sau chiar în afara țării să se reducă”, a relevat Christina Otto, managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova.
Programul de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere conține patru componente: conectivitate și mobilitate urbană; competitivitate și susținerea activităților economice; revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice; modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare și rețelelor de unități publice. Bugetul estimativ al Programului constituie circa 2,7 miliarde de lei.
Conform MADRM, în prezent, Republica Moldova este cel mai rural stat de pe continentul european, rata urbanizării constituind aproximativ 43%.