Astăzi, 15 ianuarie 2025, la Cahul, s-au marcat 175 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Cu această ocazie, autoritățile locale, împreună cu copiii de la grădinițe și reprezentanți ai comunității, au depus flori la bustul marelui poet, aducându-i un omagiu pentru contribuția sa la cultura și literatura română.
„În zilele noastre, mai mult decât în secolul al XIX-lea, despre Mihai Eminescu s-a scris mult mai puțin decât a scris el însuși. Cu toate acestea, valoarea operei sale, mesajele transmise și actualitatea lor rămân incontestabile. Eminescu a fost un patriot, care a iubit națiunea și a resimțit durerea atunci când poporul român era considerat inferior în raport cu alte națiuni. Din această iubire pentru țara și cultura sa, el a dorit să scoată în evidență tot ce este mai frumos în ele. Îi încurajez pe toți să organizeze întâlniri și discuții despre semnificația istoriei noastre. Omul de cultură se definește prin promovarea și apărarea valorilor universale, aspecte esențiale pe care Eminescu le-a întruchipat cu desăvârșire”, a declarat Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul
Considerat un geniu al poeziei și un simbol al identității românești, Eminescu rămâne un model viu de patriotism și iubire pentru națiune.
„Astăzi, celebrăm nu doar cultura română, ci și moștenirea literară neprețuită lăsată de Mihai Eminescu, poetul nostru național. Prin opera sa, Eminescu a exprimat sufletul românesc într-un mod unic, aducându-ne mai aproape de esența valorilor și identității noastre. „Dragi cahuleni, vă urez un călduros „La mulți ani” și îmi doresc ca și cultura română să aibă parte de ani plini de împliniri,” a spus ES Gabriel Nicola, Consulul General al României la Cahul
Dincolo de talentul său literar, Eminescu a fost și un apărător fervent al valorilor naționale și un critic al societății vremii, inspirându-i pe mulți să aprecieze și să păstreze cultura și tradițiile românești.
„Astăzi ne-am reunit pentru a celebra pe Mihai Eminescu, un geniu incontestabil al culturii românești și un simbol al valorilor noastre naționale.Scriitorul rămâne pentru noi toți un model de iubire pentru cultură, tradiții și țară.Să ne amintim mereu de moștenirea pe care ne-a lăsat-o și să o valorificăm pentru a educa și ghida generațiile viitoare”, a menționat Pavel Groza, Președintele Raionului Cahul
Mihai Eminescu, unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii române, este cunoscut pentru profunzimea și complexitatea operei sale, care a marcat nu doar cultura românească, dar și literatura universală. Prin lucrările sale, precum „Luceafărul”, „Doina” și „Rugăciunea unui dac”, Eminescu a exprimat idealuri naționale, a abordat teme filosofice și a celebrat frumusețea naturii și a iubirii.