Președintele României, Nicușor Dan, a efectuat astăzi, 27 august 2026, chiar de Ziua Independenței Republicii Moldova, o vizită în municipiul Cahul. În cadrul vizitei, șeful statului român a vizitat mai multe instituții și obiective din municipiu, inclusiv șantierele unor proiecte de infrastructură realizate cu sprijinul Guvernului României.
„În drum spre Chișinău, am făcut o oprire pentru a vizita orașul Cahul, reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova.
Mi-a făcut plăcere să descopăr un oraș cu o istorie bogată, cu oameni harnici, cu o comunitate care a știut să păstreze și să transmită mai departe valorile pe care le impartasim. La Cahul regăsim legături între România și Republica Moldova în educație, cultură, economie, în proiectele comunităților locale și, mai presus de toate, în relațiile dintre oameni. De aceea, România a contribuit cu fonduri la construcția unui nou sediu pentru Teatrul ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu’’ și pentru modernizarea unui cămin al Universității din Cahul.
Am apreciat eforturile autorităților locale, ale instituțiilor, ale profesorilor, oamenilor de cultură, antreprenorilor, tinerilor și ale tuturor celor care contribuie zi de zi la dezvoltarea Cahulului și la consolidarea relației dintre Republica Moldova și România”, a declarat Nicușor Dan, președintele României.
Prima oprire a fost la noul sediu al Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hașdeu” din Cahul, unde lucrările de construcție și amenajare sunt în desfășurare.
Investiția Guvernului României se ridică la 800.000 de euro și contribuie la modernizarea infrastructurii culturale din regiune. Finalizarea proiectului va oferi artiștilor și publicului condiții moderne, la standarde europene, consolidând rolul municipiului Cahul ca centru cultural regional. Lucrările la noul sediu al teatrului urmează să fie finalizate până în anul 2027.

Ulterior, președintele României a vizitat Centrul Universitar Cahul și Căminul nr. 3, care, de asemenea, se află în proces de renovare. Renovarea căminului a fost inclusă în lista proiectelor prioritare finanțate de Guvernul României. Pentru acest proiect au fost alocați circa 47 de milioane de lei. Lucrările au început în luna martie curent și urmează să se încheie în septembrie 2027.

Despre vizita președintelui României la Cahul a scris și primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș.
„Astăzi am avut onoarea să avem în vizită la Cahul pe dl Nicușor Dan, Președintele României, cu care am vizitat șantierul pentru noul sediu al Teatrului “B.P.Hasdeu” din Cahul și Căminul Nr.3 a Universității “B.P.Hasdeu” din Cahul, ambele proiecte se realizează cu suportul Guvernului României și cofinanțarea Guvernului Republicii Moldova, fapt pentru care le-am mulțumit și suntem recunoscători. A fost prezent și dl Mihai Popșoi, Viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, Ambasadorul României în Republica Moldova dl Cristian-Leon Țurcanu, dl Denis Lungu, secretar de stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Consulul General al României la Cahul dl Gabriel Nicola, alți oficiali. Ulterior am avut o discuție importantă în incinta Primăriei municipiului Cahul, despre obiectivele de dezvoltare a regiunii, dar și despre așteptările strategice ale populației de la toți conducătorii.Vizita în Republica Moldova are loc, la invitația dnei Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova.”
În cadrul vizitei la Cahul, delegația a ajuns și la Primăria municipiului Cahul, unde au avut loc discuții despre obiectivele de dezvoltare ale regiunii și perspectivele de colaborare.
De asemenea, președintele României, Nicușor Dan, a vizitat Episcopia Basarabiei de Nord.

Vizita președintelui României la Cahul a avut loc în cadrul deplasării sale în Republica Moldova, efectuată la invitația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, chiar în ziua în care țara marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței.
