Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cahul au depistat patru cazuri de acte de călătorie suspecte de falsificare, înregistrate pe parcursul săptămânii precedente, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
În urma controalelor suplimentare, efectuate în baza analizei de risc și cu ajutorul tehnicii speciale din dotare, au fost identificate trei permise de conducere și o carte de identitate ce prezentau indicii de contrafacere. Documentele erau similare celor emise de autoritățile din Israel, Bulgaria, Polonia și Ucraina.
Potrivit Poliției de Frontieră, cele patru documente erau deținute de doi cetățeni ai Republicii Moldova și doi cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 26 și 47 de ani, care se deplasau ca pasageri sau șoferi ai unor curse internaționale regulate și ocazionale.
În urma verificărilor, s-a stabilit că actele nu îndeplineau condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind considerate falsificate. Toate documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
În total, la nivel național, au fost depistate 15 cazuri de documente falsificate la trecerea frontierei, inclusiv la PTF Leușeni, Sculeni, Palanca, Otaci, Cahul și Aeroportul Internațional Chișinău.
Poliția de Frontieră reamintește că utilizarea documentelor falsificate este infracțiune și îndeamnă cetățenii să folosească doar acte valabile, emise de autoritățile competente și să evite intermediarii dubioși.