Șoferii din Republica Moldova ar putea achita mai mult pentru un litru de benzină și motorină începând cu 1 august. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) propune majorarea marjei comerciale specifice cu 48 de bani pe litru, bani care vor fi utilizați pentru constituirea stocurilor de urgență de produse petroliere ale statului.>
Proiectul de hotărâre urmează să fie examinat și supus votului în cadrul ședinței Consiliului de administrație al ANRE, programată pentru 21 iulie. Dacă va fi aprobat în forma propusă, noile prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 august.
Potrivit proiectului, marja comercială specifică aplicată la comercializarea carburanților va crește la 4,30 lei pe litru pentru benzină și la 4,32 lei pe litru pentru motorină.
ANRE precizează că majorarea nu reprezintă un venit suplimentar pentru companiile petroliere. Sumele colectate vor fi direcționate exclusiv către finanțarea stocurilor de urgență, prevăzute de legislația privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere.
Conform legii adoptate de Parlament, Republica Moldova trebuie să dețină rezerve de produse petroliere suficiente pentru 61 de zile de consum intern sau 90 de zile de importuri nete, astfel încât țara să poată face față unor eventuale crize de aprovizionare.
Constituirea acestor stocuri se va realiza etapizat, până în anul 2034, fiind responsabilitatea atât a importatorilor de produse petroliere, cât și a unei entități centrale desemnate de Guvern.
Legea mai prevede că aproximativ 60% din rezerve vor trebui depozitate pe teritoriul Republicii Moldova, în timp ce restul ar putea fi păstrat în afara țării, în baza unor acorduri bilaterale încheiate cu alte state.
În cazul aprobării proiectului de către ANRE, impactul asupra prețurilor finale la pompă va depinde și de evoluția cotațiilor internaționale ale petrolului și a cursului valutar, factori care influențează zilnic prețurile maximale la carburanți.