Circulația unui tren marfar, sistată din cauza creșterii nivelului de apă în Prut și Nistru
În legătură cu ridicarea bruscă a nivelului de apă în râurile Prut și Nistru, în regiunile Nord și Sud a țării, Calea Ferată a Moldovei a întreprins măsuri pentru monitorizarea situației create pe segmentele de cale ferată Ocnița-Lipcani, Ocnița-Vălcineț, Prut-Cahul, Cahul-Giurjiulești.
Pe segmentul Nord, Lipcani-Mămăliga, din cauza nivelului ridicat al apei, a fost sistată temporar circulația feroviară pe porțiunile afectate, care urmează a fi reluată îndată după finisarea lucrărilor de reparație necesare, transmite jurnal.md, cu referire la IPN.
Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al Căii Ferate din Moldova, Constantin Olteanu, a precizat că este vorba despre sistarea circulației unui tren marfar, deoarece exista o problemă la unul din poduri. Toate trenurile de pasageri: Chișinău-Bender, Chișinău-Ungheni, Ungheni-Bălți și Bălți-Ocnița, circulă conform orarului.
În partea de sud, situația se menține stabilă, trenurile circulă conform orarului stabilit.
Echipele de locomotive au primit indicații să fie prudente în timp ce conduc garniturile de tren pe aceste segmente. Serviciile competente CFM monitorizează situația creată pentru a interveni în caz de necesitate.