CNA a aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală. Circa 1000 de procese-verbale, recepționate de Poliție, sunt în desfășurare

CNA a aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală. Circa 1000 de procese-verbale, recepționate de Poliție, sunt în desfășurare
© Imagine simbol

Centrul Național Anticorupție informează despre aplicarea amenzilor contravenționale în valoare de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală, până în prezent, iar la această etapă instituția are spre examinare circa 1000 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – coruperea electorală pasivă, recepționate de la Poliție. 

Potrivit legislației în vigoare, pentru comiterea acestei contravenții, se prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.

Precizăm că, coruperea electorală pasivă prevede constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.

CNA atenționează asupra faptului că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală. De asemenea, reamintim că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei.

Articolul 47prim a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

Articole similare