Publică un anunț
piatasud.md

CNA şi Inspectoratul General de Carabinieri au început campania de promovare a integrităţii în rândul angajaţilor unităţilor militare

CNA şi Inspectoratul General de Carabinieri au început campania de promovare a integrităţii în rândul angajaţilor unităţilor militare

Centrul Naţional Anticorupţie a lansat, împreună cu Inspectoratul General de Carabinieri, o campanie de promovare a integrităţii pentru angajaţii unităţilor militare. Unsprezece subdiviziuni ale IGC vor participa, timp de două săptămâni, la seminare de instruire, în cadrul cărora carabinierii vor fi informaţi despre politicile anticorupţie şi integritate, despre prevederile legale ale infracţiunilor de corupţie, dar şi despre obligativitatea denunţării comportamentelor corupţionale şi a faptelor de corupţie.

Participanții vor afla despre mecanismul avertizorilor de integritate, în special, despre cum sunt protejați angajații sau foști angajați care denunță practici ilegale din entitățile în care activează sau au activat anterior. Aceştia vor fi îndemnaţi să denunţe cazurile de corupţie la Linia Națională Anticorupție – 080055555.

Amintim că, şedinţele de informare se desfăşoară în aer liber, iar ofiţerii CNA susţin lecţiile cu ajutorul centrului mobil, lansat în luna iulie, cu sprijinul proiectului UNDP Moldova. Centrul este amenajat într-un microbuz reutilat, dotat în așa fel încât să permită organizarea activităților în aer liber și în spații închise, atât pentru funcționari, cât și pentru populația generală – adulți și copii. Acesta dispune de echipamente electronice care permit prezentări video și grafice, având asigurat acces la Internet, precum și echipamente de comunicații, inclusiv imprimantă laser, boxe etc. În interior, spațiul este amenajat în așa fel încât să permită audierea cetățenilor care vor să discute cu un ofițer anticorupție, să denunțe un act de corupție. 

„Centrul mobil face posibilă continuarea sesiunilor de informare anticorupție și pe timp de pandemie. Acesta ne permite să lucrăm în aer liber, cu respectarea distanței fizice, și a tuturor restricțiilor necesare pentru protecția sănătății”, a menționat Ion Pruteanu, șeful direcției Educație Anticorupție la CNA.

Centrul mobil de instruire anticorupție a fost achiziționat în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. 

Articole similare