Combaterea criminalităţii la un alt nivel și în sudul țării datorită Reformei Poliției
În raionul Cahul dispunem de serviciul polițienesc dotat cu echipament şi tehnică specială pentru investigarea calitativă a tuturor categoriilor de infracţiuni.
Datorită Reformei Poliției scopul căreia este consolidarea capacităţilor Poliţiei de combatere a crimei organizate, traficului de fiinţe umane, criminalităţii cibernetice, violenţei, inclusiv a infracţiunilor din motive de gen, drogurilor şi contrabandei cu armament, falsificarea şi spălarea banilor este unul din obiective care vine să asigure capacități sporite ale Poliției în combaterea criminalității și asigurarea securității publice.
Acest obiectiv conține două acțiuni și 12 subacțiuni dintre care dezvoltarea capacităţilor structurilor responsabile de combatere a criminalităţii organizate şi transfrontaliere pe o parte și extinderea competenţelor Poliţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor proveniţi din activităţi de criminalitate organizată pe altă parte.
În scopul realizării acestui obiectiv au fost repartizați 71668,8 mii lei din suportul total acordat de către UE pentru Reforma Poliției în Republica Moldova în sumă de 57 milioane euro.
Potrivit Promo-LEX, 12 inspectorate de poliție au enumerat un șir de dotări cu care au fost asigurate. În acest sens, majoritatea dintre dotările subdiviziunilor teritoriale se referă la laboratoare, truse și rechizite criminalistice, mijloace de transport și unități de calcul.
În decursul lunii noiembrie 2019, pentru realizarea calitativă și eficientă a investigațiilor demarate, au fost livrate către Inspectoratul General de Poliție, 90 de telefoane (de tip smartphone) și 20 de powerbankuri.
De asemenea în anul 2019 a fost recepționat laboratorul mobil de model ,,Ford Tranzit”, cu echipament pentru cercetarea la fața locului cu materiale CBRN ( chimic, biologic, radiologic, nuclear).
Suplimentar, a fost recepționat echipament de protecție de clasa A,B,C, – 6 complete, truse criminalistice pentru cercetarea locului faptei la CBRN- șase truse, containere de evacuare a substanțelor CBRN (patru din plastic și una din plumb), șase sisteme de alimentare cu aer oxigenat, șase măști de protecție.
„În cadrul IP Cahul au fost repartizate doua mijloace de transport special pentru transportarea reținuților din raioanele Cahul, Cantemir și Taraclia, către izolatorul de detenție provizorie, instanțele judecătorești, penitenciar. Ambele microbuse sunt standartizate condițiilor europene de transportare a persoanelor aflate în custodia statului, astfel excluzându-se tratamentul degradant”, ne-a comunicat comisarul șef al Inspectoratului de Poliție Cahul, Andrei Sârbu.
Menționăm că, începând cu anul 2018, Asociația Promo-LEX monitorizează implementarea Reformei Poliției.
Acest articol a fost produs cu ajutorul Asociației Promo-LEX și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a A. O. Cahul 2030 și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și a Uniunii Europene.