UE// Cu suportul Uniunii Europene, războiul de țesut „a reînviat” în comuna Cucoara
În comuna Cucoara, raionul Cahul, meșteșugul de a țese țoale tradiționale moldovenești prinde viață. Prin intermediul proiectului finanțat de Uniunea Europeană, gospodinele din sat au fost implicate în mai multe activități, iar rezultatul final este renașterea meșteșugului de țesut covoare.
„Războiul noi l-am procurat în cadrul proiectului pe care l-am accesat în cadrul programului EU Pentru Moldova prin intermediul GAL Valea Halmagei. În cadrul proiectului ne-am propus ca scop să renovăm și să dăm viață războiului de țesut, să conservăm acest meșteșug moștenit de la strămoși, transmis de la mamă la fiică și de ce nu, să instruim generația tânără în acest domeniu” ne-a declarat Olga Boișteanu, directoarea casei de Cultură din com. Cucoara, raionul Cahul.
La șezători au pregătit materia primă, au învățat de la bătrânele din sat cum e să lucrezi la războiul de țesut, iar acum, cei care doresc, pot practica țesutul la războiul procurat din proiect.
„Până a porni țolul, materia primă a fost aleasă, pregătita, dar aveam nevoie de urzeală. Aici am identificat țesătoatele din sat și din satele vecine și cu ajutorul lor și mai cu seamă ajutorul țaței Ileana Vîzîianu, o bătrânică din satul Larga Nouă, în vârstă de 77 ani, ne-a arătat multe în tainele războiului de țesut cum se face urzeala, cum se așează urzeala la război. Prima suveica trasă prin urzeală a fost de țața Ileana și transmisă noua” ne-a mai povestit Olga Boișteanu.
Războiul se află în muzeul satului, amplasat în incinta Casei de Cultură. Prin intermediul proiectului au mai fost procurate câteva războaie mici, pentru a instrui și copii.
Olga Boișteanu ne spune că tot mai multe femei din sat sunt interesate de acest meșteșug și vin cu plăcere la atelier: „La război mai mult lucrez eu, dar sunt interesate foarte mult și gospodinele din sat care vin și ele. Mai zilnic îmi aduc ghemuri noi, au interes și ele să țese. Majoritatea dintre ele au țesut acasă. Acum cu un interes foarte mare țes, vin aici, savurează o plăcere de pe urma muncii.
Țoalele tradiționale sunt la mare căutare cu toate că producerea acestora nu este una ieftină. Pentru a asigura continuitatea proiectului, administrația Casei de Cultură a identificat mai multe soluții, una dintre acestea ar fi și vânzarea producției.
„De ce nu le-am scoate la licitație, să le vindem ca apoi să putem iarăși să procurăm ață pentru urzeală? Poate chiar și materie primă. Acum de acasă gospodinele și-au adus cârpele vechi de care nu mai au nevoie. Eu acuș termin 15 metri de țol, urzeala se termina și trebuie să fac alta,sunt alți bani” punctează Olga Boișteanu.
GAL Valea Halmagei a oferit 50 mii euro, dintr-un grant oferit de Uniunea Europeană în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. în total au fost finanțate 13 proiecte.
A.O. Cahul „2030” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Raionul Cahul”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).
Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ.