Cum să fii un model de urmat pentru copilul tău?
Fiecare dintre noi ne dorim ca copiii noștri să crească într-un mediu sănătos și să devină persoane mature, responsabile și bine pregătite pentru viitor. De aceea, este important să fii un exemplu de urmat.
Copiii urmăresc și imită tot ceea ce văd și învață de la persoanele pe care le admiră cel mai mult. În cartea sa ”Și tu poți fi supernanny”, Irina Petrea subliniază că obiceiurile părinților se copiază imediat. Dacă ești dezordonat, nici copilul nu va avea de unde să învețe că hainele nu ajung în dulap prin magie, că jucăriile nu au picioare să meargă singure la loc. Dacă mănânci cu mâinile murdare, la fel va face și el.
Primul și cel mai important model din viața oricărui copil este părintele său. Iar pe lângă observație și imitație, explicația este, de asemenea, o metodă esențială de învățare.
Cum să fii un model de urmat pentru copilul tău? Iată câteva modalități prin care o poți face:
- Nu-i cere copilului tău ceea ce nu poți să faci tu – e nedrept din partea ta.
- Îndreaptă-te pe tine înainte de a-l îndrepta pe el.
- Copiii observă orice neconcordanță între ce spui și ce faci, chiar dacă nu are curajul să-ți spună în față.
- Nu fi perfecționist – oricine învață ceva nou mai și greșește.
- De multe ori, copilul refuză să facă un lucru pentru că nu știe de unde să se apuce, cum să înceapă. Dă-i instrucțiuni clare. Nu-i spune ”Strânge-ți jucăriile” sau ”Fă ordine în camera ta”, ci ”Strânge jucăriile, începe cu cele mai mari, pune-le pe cele mici în coș” și ”Fă ordine în camera ta. Pune hainele în dulap și du pijamaua la baie”.
- Un părinte este pentru copilul său Cunoașterea întruchipată, de aceea el te asaltează cu întrebări și veșnicul ”De ce?”. Amintește-ți că cel pe care l-ai adus pe lume nu știe nimic despre ea. Dacă nu găsește răspunsuri la tine, va căuta răspunsurile în altă parte, și cine știe ce găsește.
- Vorbele în vânt și promisiunele neonorate distrug încrederea copilului în tine și îngreunează procesul de educare.
- Cum erai tu când erai copil, ce simțeai, ce gândeai, ce îți plăcea, de ce te temeai? Amintindu-ți și povestinu-i asta copilului tău, poate însemna mai mult decât o ”morală” sau explicație, pentru că ”Și tata a fost la fel!”