De ce nu mai avem județe? Factorii care au dus la eșecul reformei
Cuvântul descentralizare sună de multe ori în discursurile politicienilor, care promit reforme și schimbare, însă, de și mai multe ori acest cuvânt este uitat. O tentativă de descentralizare și o reformă administrativ-teritorială s-a făcut în 1999, când Republica Moldova a fost împărțită în 10 județe, o regiune autonomă și 662 de primării (fără teritoriul din stânga Nistrului). Cu toate acestea, reforma nu a trecut exercițiul popularității și a fost anulată în 2003, când am revenit la raioane.
De ce nu au funcționat județele și de ce această reformă administrativ-teritorială a fost prezentată de unii politicieni drept un mare eșec, încercăm să explicăm mai jos.
Crearea județelor
După aproape un deceniu de independență, Republica Moldova continua să aibă o structură administrativ-teritorială preluată din perioada sovietică. Erau 912 primării și tocmai 40 de raioane, care aveau bugete mici și nu puteau oferi servicii de calitate necesare localnicilor.
Dorința de schimbare a sistemului administrativ-teritorială a fost confirmată și de un sondaj realizat de Fundația IDIS „Viitorul” în 1997, în care se arăta doar 5% din respondenți au dat o apreciere pozitivă sistemului administrativ de atunci, iar 60% de respondenți simpli și 85% din totalul primarilor și consilierilor locali s-au pronunțat pentru schimbarea sistemului administrativ existent.
A urmat o amplă analiză a situației economice, sociale, demografice și de altă natură a colectivităților teritoriale planificate, efectuată cu sprijinul instituțiilor europene. Scopul era crearea unor județe cu o bază economică și fiscală stabilă, menită să asigure condiții decente pentru funcționalitatea lor. Reforma urmărea și obiectivul reducerii cu 25-30% a personalului din organele administrative, fiind preconizată o economie de 12 milioane de lei anual.
Astfel, în 1998 este adoptată Legea privind organizarea administrativ-teritorială. Aceasta stabilea două niveluri de organizare: primul nivel era format din 593 de comune, iar al doilea – din 10 județe, o regiune autonomă (Găgăuzia) și municipiul Chișinău. Drept rezultat al reformei, care s-a produs în 1999, cele 40 de raioane s-au transformat în 10 județe, iar numărul primăriilor a fost redus până la 662, în locul celor 593 care se voiau.
Suprafața medie a unui județ era de circa 4 mii de km pătrați (ceea ce constituia 9% din teritoriu țării), numărul locuitorilor varia între 240 și 400 de mii, Taraclia era o excepție, având doar 50 de mii. De asemenea, județele erau organizate în jurul unor axe regionale industriale importante, cu infrastructură mai dezvoltată (căi ferate, drumuri, telecomunicații, prestări de servicii către populație), care puteau servi drept bază în dezvoltarea ulterioară.
Aurel Sîmboteanu, doctor în științe politice, conferențiar universitar, prorector al Academiei de Administrare Publică, scrie în cărțile sale de analiză a reformei administrativ-teritoriale din 1998-1999 că sistemul administrativ moldovenesc practic „a fost racordat structural și funcțional mai aproape de rigorile europene, dar și de sistemul tradițional autohton”. Totuși, ceva nu a mers.
