De la începutul anului, peste 1.500 de accidente rutiere s-au soldat cu 159 de victime fatale
Până la sfârșitul lunii noiembrie, ofițerii de patrulare desfășoară campania „Nu risca, fii atent în trafic”, menită să reducă numărul accidentelor rutiere și să conștientizeze participanții la trafic despre pericolele din drum. Campania a fost inițiată în contextul statisticilor alarmante: de la începutul anului până în luna septembrie, s-au produs peste 1.500 de accidente rutiere, soldate cu 159 de victime fatale și aproape 1.800 de persoane rănite, scrie jurnal.md
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), campania își propune să sensibilizeze atât șoferii, cât și pietonii, încurajându-i să adopte un comportament responsabil în trafic.
„Prin intermediul acestei campanii, noi ne dorim să responsabilizăm atât conducătorii auto, cât și ceilalți participanți la traficul rutier – să respecte prevederile Regulamentului circulației rutiere, pentru ca fiecare participant să ajungă în siguranță acasă”, a declarat ofițerul superior al INSP, Ana Chiselița.
Analizând cauzele accidentelor, autoritățile subliniază că principalele factori sunt viteza excesivă și conducerea sub influența alcoolului sau drogurilor. De asemenea, neacordarea priorității pietonilor și traversarea drumului în locuri neautorizate contribuie semnificativ la numărul accidentelor.
Datele INSP arată o creștere de 2% a numărului de accidente față de anul trecut, iar victimele decedate au crescut cu 12%. De asemenea, cazurile de traumatisme au înregistrat o creștere de peste 4%.