De serviciile Izolatorului de detenție provizorie a IP Cahul beneficiază încă 3 raioane din regiune // VIDEO
Izolatorul de detenție provizorie din Cadrul IP Cahul a fost inaugurat după renovare, pe 26 decembrie 2019. Pentru renovarea izolatorului au fost investiți circa 5,4 milioane lei, bani alocați în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției și finanțat de către Comisia Europeană.
„Pe 1 ianuarie a fost redeschis izolatorul de detenție provizorie în cadrul IP Cahul. Până la acest moment am avut plasate circa 155 de persoane. Beneficiază de plasarea persoanelor IP Taraclia, IP Cantemir, Centrul Național Anticorupție, Poliția de Frontieră și IP Vulcănești ” ne-a declarat Ghenadie Cîrjău, șeful Izolatorului de detenție provizorie a IP Cahul.
În izolator au fost instalate sisteme de monitorizare video, comunicare internă cu celula (de tip interfon), radioficare, securitate antiincendiară, dar și alte condiții, inclusiv ce țin de igiena personală, care garantează respectarea drepturilor, securității și siguranței persoanelor private de libertate. Dotările Izolatorului asigură și accesibilitatea pentru persoane cu nevoi speciale.
„Sunt plasate câte 2 persoane în celulă. La primirea persoanelor, acestea sunt verificate de către angajați IP Cahul, verificate de medic și este plasate în celulă. La moment avem o celula pentru persoane cu nevoi speciale, o celulă pentru femei, celulă pentru minori și 4 celule pentru persoanele preventiv arestate sau reținute” a mai adăugat Ghenadie Cîrjău, șeful Izolatorului de detenție provizorie a IP Cahul.
În timp ce erau executate lucrările de renovare, persoanele reținute erau transportate la izolatorul de detenție provizorie din cadrul IP Cantemir.
„Până la repararea izolatorului de detenție provizorie, realizată cu suportul Uniunii Europene, erau condiții inumane de detenție și statul avea mult de suferit financiar. Oamenii contestau condițiile în care erau deținuți, condițiile actuale exclud posibilitate de a ataca Republica Moldova la CEDO invocând acest motiv” ne-a comunicat Andrei Sîrbu, Șeful IP Cahul.
Acest articol a fost produs cu ajutorul Asociației Promo-LEX și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a A.O. „Cahul 2030” și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și a Uniunii Europene.