Dialog moldo-român privind atragerea investițiilor europene pentru dezvoltarea regiunilor

Dialog moldo-român privind atragerea investițiilor europene pentru dezvoltarea regiunilor
© Sursa: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Dialogul moldo-român privind atragerea investițiilor europene pentru dezvoltarea regiunilor are loc zilele acestea, la Iași, în cadrul forumului Oraşelor Înfrăţite.

Fondurile nerambursabile și proiectele transfrontaliere pot schimba cu adevărat fața comunităților noastre.”, este declarația secretarului de stat, Ana Mardare.

Ana Mardare a mai menționat că acest eveniment nu este doar despre discuții și idei, ci și despre acțiuni concrete, care pun bazele unor proiecte de perspectivă pentru a modela viitorul orașelor și regiunilor.  

Secretarul de stat a trecut în revistă programele de finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, referindu-se și la sprijinul acordat de România pentru implementarea proiectelor din cadrul Programului Național „Satul European”. Totodată, a specificat că MIDR a elaborat un set de programe, care va fi lansat curând, în sprijinul capacitării autorităților publice locale de a accesa mai multe fonduri și de a implementa proiecte la standarde europene. 

„Pe măsură ce parcurgem drumul către integrarea europeană colaborarea dintre autoritățile publice locale devine un pilon esențial, orașele noastre trebuie să colaboreze, nu doar pentru a atrage investiții, ci și pentru expertiză, bune practici și inovații. Acest schimb ne va permite să dezvoltăm soluții eficiente pentru implementarea proiectelor”, a subliniat Ana Mardare. 

Scopul evenimentului este de a susţine colaborarea dintre oraşele înfrăţite şi oferirea unor noi oportunităţi de parteneriat instituţional între oraşele de pe ambele maluri ale Prutului, îndeosebi în atragerea de fonduri europene.

Evenimentul a întrunit circa 50 de primari din România şi Republica Moldova, care au pus în discuție oportunitățile de finanțare nerambursabilă, calendarele depunerilor de proiecte, structuri și parteneriate eligibile și exemple de bune practici și implementare de proiecte de dezvoltare urbană și rurală, sociale, de infrastructură școlară, medicală și salubritate.

Articole similare