Drumul de ocolire a s. Slobozia Mare riscă să nu mai fie finisat. Angajații nu au primit salariile de 3 luni // DOC
Construcția sectorului de 18 km din traseul național M3, care urmează a fi drum de ocolire a s. Slobozia Mare, Cîșlița Prut și Giurgiulești, destinat în special vehiculelor de mare tonaj, bate pasul pe loc.
Lucrările de construcție au fost inițiate la sfârșitul lunii mai 2019. La finele lunii septembrie, lucrările au fost executate în proporție de doar 31%, progresul planificat fiind de 69,5%.
Atunci, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a atenționat antreprenorul, Compania METAG Insaat Ticaret A.S., privind progresul lent al lucrărilor și despre riscul de aplicare a penalităților de întârziere.
Antreprenorului i-a fost solicitat să depună efort pentru a îmbunătăți situația. Proiectul prevede construcția unui sector de drum cu 2 benzi de circulație și 2 sensuri giratorii. De asemenea, vor fi executate lucrări de construcție a terasamentelor, podețelor, trotuarelor, sistemelor de evacuare a apelor pluviale și de drenaj, instalare a 960 de indicatoare rutiere și construcție a 3 stații pentru autobuze.
Construcția drumului ce face conexiunea cu vama Giurgiulești, frontiera cu România, are o valoare de peste 18 milioane de euro, acordați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.
Supervizorul lucrărilor constată încălcări și întârzieri
La redacția ziuadeazi.md a ajuns un document, o scrisoare emisă de compania care supraveghează lucrările de construcție a drumului de ocolire a s. Slobozia Mare, prin care este constatat progresul la circa o lună după întrevederea reprezentanților antreprenorului cu reprezentanții ASD.
Potrivit scrisorii, la data de 29 octombrie, lucrările pe acest sector au fost îndeplinite în proporție de 33,3% (2,3 puncte procentuale într-o lună), pe când, conform contractului, lucrările urmau să fi fost executate în proporție de 74,2%. Astfel, întârzierea lucrărilor este de circa 41%, conform contractului.
În aceiași scrisoare se constată că antreprenorul nu dispune de suficientă tehnică și personal pentru a asigura îndeplinirea lucrărilor în termen. Totodată, este menționat că 2 angajamente care și le-a asumat antreprenorul nu au fost îndeplinite: uzina de amestec și de asfalt nu este operațională și că era nevoie de stocare materialelor principale pentru producerea betonului.
Supervizorul a mai menționat că uzina de asfalt nu este pusă în funcțiune și că cu răcirea timpului nu va mai fi posibil de pus asflat în acest sezon de lucru.
„Ați eșuat în sezonul 2021 și acum există un mare risc să nu reușiți să finalizați proiectul în sezonul de lucru 2022. Acest lucru nu este acceptabil pentru angajator” se spune în scrisoare.
CITEȘTE ȘI: Construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul. Vezi la ce etapă se află
Pentru eliminarea neajunsurilor, supervizorul a solicitat ca până pe 30 noiembrie, antreprenorul să expedieze un program de lucru revizuit penru a accelera lucrările și pentru a le finaliza în termeni; să se asigure că sunt atinse obiectivele de aprovizionare și stocare de materiale, pe care și le-au stabilit; instalațiile de asfalt și amestecare sunt puse în funcțiune, că toate mixurile de probă pentru asfalt sunt finalizate și aprobate până la 31 martie 2022 și că întreprinderea dispune de resurse necesare, pesonal și materiale și echipamente pentru sezonul 2022.
„Nedepunerea unui program d lucru revizuit, acceptabil și a documentației justificative până la data țintă – 30 noiembrie 2021 sau neîndeplinirea obiectivelor stabilite poate determina Angajatorul (ASD n.r.) să ia măsuri pentru rezilierea contractului…” se pune în scrisoarea semnată de Paolo Orsini, Managing Director, IRD Engineering S.R.L
Nu au primit salariile de 3 luni. Turcii nu lucrează, așteaptă banii
Pentru a vedea care într-adevăr este starea lucrărilor la acest traseu, și, în speranța de a găsi pe cineva din responsabili la fața locului am mers la Slobozia Mare. Cu mașina am parcurs drumul de la traseul care leagă s. Slobozia Mare cu or. Vulcănești până la locul de dislocare a antreprenorului care execută lucrările.
Ce am văzut noi, vedeți în videoul de mai jos, fără comentarii.
Am găsit toată tehnica parcată lângă baza construită de antreprenor. Doar un autocompactor era la vre-un kilometru parcat pe marginea viitorului traseu. Nici un reprezentant al administrației antreprenorului nu a fost de găsit la fața locului. Ori că timpul de afară nu era cel mai bun pentru a executa lucrări la drum, ori că sunt și alte probleme. Puținii oameni care era încă în zonă au fost câțiva șoferi și paznici. Un bărbat ne-a vorbit mai mult despre ce se întâmplă. Ne-a spus că nu a primit salariu de 3 luni. Angajații turci care lucrau la acest sector de drum erau plecați, nu lucrau de mai mult timp pentru că nu ar fi fost remunerați „așteaptă banii”.
Am văzut și uzina de asfalt instalată, dar și pietrișul depozitat, tone de pietriș. Una doar ne-a mirat: zona nu este conectată la rețeaua de energie electrică, și nu e clar cum poate fi pusă în funcțiune uzina de asflat. Clădirile construite în această zonă sunt asigurate cu energie electrică datorită unui generator.
Datorii de sute de mii de euro doar pe combustibil și pietriș
Potrivit surselor redacției, care au solicitat păstrarea anonimatului, întreprinderea care execută lucrările de construcție a sectorului dat, a înregistrat datorii către furnizori doar pentru produse petroliere și pietriș în valoare de peste 800 mii euro, iar în total, datoriile comerciale și salariale ale întreprinderi depășesc 2 mln. de euro, aceasta fiind cauza principală a întârzierilor în executarea contractului cu ASD.
V. Hotnogu
P. S. Compania METAG Insaat Ticaret A.S. este una dintre companiile ofertante la licitația internațională anunțată pentru construcția Stației de Epurare a apelor uzate din Cahul, un proiect de milioane de euro, finanțat din fonduri europene.