Duminică este cinstită ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită duminică, 27 octombrie, de către creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc vechi, transmite IPN.
Sfânta Parascheva s-a născut în 1025 într-o localitate din josul Dunării, într-o familie înstărită. Din fragedă copilărie l-a urmat pe Hristos, apropiindu-se de cele sfinte și alegând spiritualul în locul bunurilor materiale. În timpul vieții, a fost idealizată pentru frumusețea exterioară și puritatea sufletului, iar după ce moare pe o corabie, la vârsta de 25 de ani, este sanctificată.
A fost înmormântată inițial pe malul mării, apoi la Constantinopol, după care, pe timpurile lui Mircea cel Bătrân, rămășițele ei pământești au fost transportate la București. După slăbirea Țării Românești, moaștele Sfintei Parascheva ajung din nou la Constantinopol. Domnul Moldovei, Vasile Lupu, a răscumpărat moaștele cu 300 de galbeni și le-a adus cu mare alai și cinste la Iași, unde în 1641 au fost depuse în biserica Trei Ierarhi. Astăzi rămășițele pământești ale Sfintei cuvioase Parascheva se păstrează în Catedrala mitropolitană din Iași.
Se spune că moaștele ei de la Catedrala Mitropolitană de la Iași au făcut nenumărate minuni și vindecări de boli.
În această zi, în bisericile din întreaga țară sunt oficiate liturghii, iar în multe localități este sărbătorit hramul. Creștinii ortodocși de stil nou, inclusiv la Iași, au sărbătorit-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva pe 14 octombrie.