„Eram toți grămadă, 13 colegi într-un birou”. Cum lucrează acum polițiștii din Cantemir după renovarea Sectorului 1 //VIDEO

În luna octombrie 2020 a fost inaugurat Sediul Sectorului nr. 1 a IP Cantemir, renovat și dotat în conformitate cu cerințele internaționale.

Modernizarea acestuia a fost posibilă grație suportului oferit în cadrul Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, privind suportul pentru reforma poliției și Strategia de dezvoltare a poliției pentru anii 2016-2020.

„Meseria de polițist e o profesie. Fiecare se mândrește cu profesia lui. Profesia dată am ales-o din 1996, atunci încă nu înțelegeam bine ce înseamnă Poliție, dar an de an,  activând am înțeles că este o profesie cu multă stimă și respect nu atât față de noi, polițiștii, dar noi față de oameni, și respectiv oamenii față de noi” ne declară Oleg Cereniuc, Șeful Sectorului nr.1 a IP Cantemir.    

În sectorul de poliție nr.1 Cantemir vor activa 16 angajați, care deservesc 18 localități din cadrul a 11 primării: Cantemir, Porumbești, Lărguța, Cîrpești, Antonești, Toceni, Stoianovca, Plopi, Țiganca, Gotești, Cania, cu o populație de circa 23 000 de cetățeni. Resursele financiare alocate pentru reconstrucția sectorului constituie 675 000 lei.

„Sediul nostru a fost renovat, activăm în niște condiții mult mai bune, ne este și nouă mai bine de lucrat: birouri, tehnică. Acum nu suntem prin alte birouri, mai înghesuiți și putem discuta, și pentru cetățeni este convenabil. Întâlneam înainte dificultăți, plus la asta încăperi nu erau. Eram toți grămadă, 13 colegi într-un birou. Lucram rapid unul să reușească, apoi altul, și chiar cu cetățenii ca să lucrăm întâmpinam probleme” ne-a mai declarat Oleg Cereniuc. 

Polițiștii din Cantemir, pentru patrularea orașului folosesc 4 biciclete, oferite de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Bicicletele sunt dotate cu girofaruri și inscripționate corespunzător. Bicicletele sunt o alternativă mașinilor de poliție și sunt utilizate preponderent în timpul evenimentelor publice.      

„Mai repedea ne deplasăm prin oraș la menținerea ordinii publice, când este o situație de urgență mai repedea ne putem deplasa. Când sunt evenimente, concerte, chiar și terenurile de joacă, în timpul serii supraveghem cum se respectă regulile antocovid, purtarea măștilor. În primele dăți se uitau așa… dar se uită mai cu respect decât cu mașinile, pentru că este un mijloc de transport ecologic, copii se îngrămădesc împrejur la polițiști” ne-a declarat Irina Posmag, polițistă IP Cantemir.

Una dintre prioritățile Poliției este consolidarea relației comunitate-poliție, care poate fi realizată doar prin deschiderea față de cetățeni, implicare și colaborare reciprocă.

Acest articol a fost produs în cadrul proiectului “Monitorizarea civică a reformei Poliției” cu ajutorul Asociației Promo-LEX și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a A.O. CAHUL 2030 și nu reflectă neapărat poziția donatorilor.

Articole similare