Hramul nu a trecut fără incidente. Un taximetrist este învinuit de viol
Incidentul a avut loc, ieri, 21 noiembrie. în jurul orei 20:00, polițiștii au fost solicitați de o cetățeancă, care a declarată că a fost violată.
Femeia de 58 de ani a apelat la serviciile unui taximetrist pentru a ajunge acasă, totodată a rugat bărbatul să o ajute de a duce ceva în casă. După aceasta, a dorit să mulțumească bărbatului pentru ajutor, servindu-l cu o cafea.
Bărbatul de 42 de ani, profitând de faptul că femeia trăia singură, ar fi abuzat-o sexual. Pe cazul dat a fost pornit proces penal, victima a fost îndreptată pentru expertiza medico-legală, iar bărbatul a fost reținut de polițiști, la moment aflându-se în custodia oamenilor legii.
Dacă vina îi va fi demonstrată, bărbatul riscă de la 3 la 5 ani de închisoare.
- Creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ce să nu faci astăzi
- ,,Unde e pacienta, râsule?!” Un angajat de pe ambulanță s-a dat în spectacol la o chemare, după ce ar fi fost agresată de solicitant
- „Biblioteca de sub brad”: La Guvern sunt colectate cărți care vor ajunge la copiii din toată țara
- Cetățenii vor putea consulta datele medicale prin intermediul aplicației EVO
- Ansamblul „Nufărul” din Cahul, parte din proiectul „Hora peste Prut” la Iași