I-a pus numere moldovenești la o mașină adusă de peste hotare, acum riscă dosar penal

I-a pus numere moldovenești la o mașină adusă de peste hotare, acum riscă dosar penal

Un conațional riscă o amendă de până la 47 500 lei pentru falsificarea elementelor de identificare ale unui autoturism ce-i aparține.

La sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Sud au pornit un proces penal pe faptul introducerii în țară a unui automobil de teren, înmatriculat în străinătate, la care i-a fost atribuite numere de înmatriculare moldovenești de la un alt autoturism de același model. Persoana documentată este cetățean moldovean, originar din raionul Vulcănești.

Înregistrarea cazului a avut loc ca urmare a valorificării și prelucrării informațiilor operative.  Pentru confirmarea ilegalității comise, mijlocul de transport a fost supus expertizei în cadrul laboratorului al Direcției Expertiză a Documentelor IGPF.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică, s-a stabilit că numărul de marcaj al șasiului (cod VIN) al automobilului de model „KIA Sorento”, cu numărul de înmatriculare al Republicii Moldova, a fost supus nimicirii prin înlăturarea stratului superficial de metal. Mai mult că, eticheta cu numărul de marcaj al șasiului a fost demontată de la un alt automobil și montată ulterior pe automobilul vizat.

Astfel, există bănuială rezonabilă că în acţiunile date sunt prezenți indicii infracţiunii, prevăzute de art. 276 din Cod Penal al RM – Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor.

Articole similare