Iată pașii legali pentru schimbarea numelui sau a prenumelui în Republica Moldova
Numele de familie şi prenumele sunt atributele de bază prin care se identifică persoana şi care se înscriu în mod obligatoriu în actele de stare civilă şi în alte acte oficiale ale persoanei.
Numele de familie se dobândeşte prin rudenie şi este comun membrilor aceleiaşi familii. Copilul din căsătorie va lua numele din căsătorie al părinţilor săi, ales de aceştia cu ocazia depunerii declaraţiei de căsătorie.
Numele de familie și prenumele poate fi modificat prin schimbarea acestuia pe cale administrativă, prin adoptarea unei decizii de către organul de stare civilă, sau ca efect al schimbării stării civile a persoanei (prin căsătorie sau prin divorţ). Sunt necesare motive temeinice care să îndreptățească solicitantului să ceară schimbarea numelui sau a prenumelui.
Sunt considerate motive temeinice pentru schimbarea numelui sau prenumelui următoarele situații:
- Când numele este format din expresii indecente, ridicole;
- Când numele este pronunțat dificil;
- Când solicitantul dorește să aibă un nume şi/sau prenume corespunzător naționalității pe care o are;
- Când solicitantul dorește să poarte un nume de familie simplu în locul celui dublu;
- Când solicitantul dorește să poarte numele soţului sau să alăture la numele său numele soţului (și nu a făcut asta în momentul înregistrării căsătoriei);
- Când solicitantul dorește să revină la numele pe care l-a avut până la căsătorie (și nu a făcut asta în momentul pronunțării/înregistrării divorțului);
- Când solicitantul dorește să poarte numele de familie al tatălui (mamei) vitreg sau altei persoane care a participat la educaţia solicitantului;
- Când părinții au divorțat, iar copilul dorește să poarte numele mamei pe care aceasta l-a avut până la căsătorie (în situațiile copiilor cu capacitatea deplină de exercițiu – după împlinirea vârstei de 18 ani).
Nu sunt considerate motive temeinice pentru schimbarea numelui sau prenumelui următoarele situații:
- Când solicitantul alege un nume sau prenume ce se pronunță dificil sau ridicol;
- Când solicitantul este urmărit penal sau are antecedente penale şi nu este reabilitat;
- Când în rezultatul schimbării numelui de familie prin conexare acesta va deveni compus din trei nume de familie;
- Când solicitantul este căsătorit şi numele de familie, schimbarea căruia se solicită, îl poartă după căsătorie şi soţul, care refuză să depună concomitent cerere de schimbare a numelui;
- Când se solicită transliterarea numelui sau prenumelui cu caractere latine în baza regulilor ortografice ale unei limbi străine sau cu utilizarea semnelor diacritice.
Cererea de schimbare a numelui şi/sau prenumelui se depune la organul de stare civilă de la domiciliul solicitantului.
Schimbarea numelui de familie şi/sau prenumelui copiilor cu vârsta între 16-18 ani se soluționează la cererea copilului, cu acordul scris al părinților acestora.
Termenele de examinare a cererii de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui, precum şi taxele pentru prestarea serviciului respectiv sunt stabilite în Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice (https://www.asp.gov.md/ro/agentia/legislatie/acte-normative )
Conform datelor statistice, în perioada anilor 2020 şi până în prezent, au fost înregistrate în total 11947 acte de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui: 2020 – 1994 acte, 2021 – 2705 acte, 2022 – 2726 acte, 2023 – 3032 acte, semestrul I 2024 – 1490 acte.