În anul 2020, au fost date în folosință cinci sectoare de drum şi un pod
Cinci sectoare de drum național și un pod au fost date în exploatare pe parcursul anului 2020. Valoarea totală a lucrărilor constituie peste 204 milioane de lei, fiind finanțate din mijloacele fondului rutier, transmite MOLDPRES.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), la sfârșitul lunii iulie a avut loc recepția la terminarea lucrărilor cu darea în exploatare a unui sector de drum, parte a drumului național G91 și a unui tronson din drumul național G92, cu o valoare totală a lucrărilor de reparație de circa 66 milioane de lei. „Tronsonul, cu o lungime de peste 8 km din cadrul drumului național G91, traversează localitățile Grozești, Zberoaia și Bălăurești din raionul Nisporeni. Al doilea tronson are o lungime de 3,2 km și este situat în intravilanul localității Mărinici din același raion, fiind parte a drumului național G92”, indică ASD.
La mijlocul lunii octombrie, a fost dat în exploatare un tronson din cadrul drumului național M1, cu o lungime de 10 km. „Sectorul de drum cu o valoare de peste 52 milioane de lei este situat în intravilanul localităților Condrița din municipiul Chișinău și Suruceni din raionul Ialoveni. La sfârșitul anului, a fost dat în exploatare podul peste râul Răut, parte a traseului național G52, care face conexiunea dintre satele Prodănești, Ștefănești, Ciutulești și Cașunca din raionul Florești. Podul reparat, cu o valoare a lucrărilor de circa 17 milioane de lei, are lungimea de circa 57 de metri și lățimea de peste 12 metri”, precizează sursa citată.
De asemenea, în anul 2020, au fost date în exploatare două segmente, parte a drumului național G109, cu o lungime totală de peste 4,1 km. Primul segment cu o lungime de 1,9 km, traversează extravilanul localităților Speia, Telița Nouă și Bulboaca din raionul Anenii Noi. Reparația acestuia a costat peste 36 milioane de lei. Al doilea segment trece prin comuna Speia din raionul Anenii Noi, având o lungime de 2,2 km și un cost al lucrărilor de reparație de peste 33 milioane de lei, conform ASD