În Cahul va fi construit un teren de sport multifuncțional
În Cahul va fi reconstruit un teren de fotbal aflat de multă vreme în condiție precară. În acest sens, o delegație a Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a efectuat o vizită oficială în municipiul Cahul la 12 septembrie 2023.
Scopul vizitei a constat în evaluarea stării terenului de fotbal, situat în zona centrală a orașului, și inițierea discuțiilor cu autoritățile locale privind posibilitatea realizării proiectului de reconstrucție a acestuia.
Astfel, în urma solicitărilor autorităților locale, UNHCR a venit cu un răspuns pozitiv și în parteneriat cu ACTED va iniția procesul de reabilitare a terenului de fotbal pe care îl vor transforma într-un teren de sport multifuncțional. Se preconizează ca lucrările de reconstrucție să fie finalizate în aproximativ două luni.
„Primăria Municipiului Cahul a depus eforturi pentru a identifica resursele necesare, iar acum suntem bucuroși să anunțăm că am primit sprijin din partea Agenției UNHCR, în parteneriat cu ACTED, care va furniza finanțarea necesară pentru realizarea proiectului de reconstrucție a terenului”, a declarat Stella Bădin, viceprimarul municipiului Cahul.
Terenul de fotbal în cauză a fost construit în anul 1988, iar în prezent se află într-o stare nefuncțională.