Încă o persoană a fost plasată în arest în urma unei investigații jurnalistice. DETALII

Încă o persoană a fost plasată în arest în urma unei investigații jurnalistice. DETALII
© Sursa: zdg

La 22 octombrie curent, urmare a unei investigații jurnalistice, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura Anticorupție, efectuând acțiuni de urmărire penală în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali și coruperea electorală au mai reținut o persoană implicată în schema infracțională.

La 18 octombrie 2024, au fost reținute 2 persoane, în baza informației organului de constatare al INI care s-a autosesizat pe faptul că, de către instituția media ,,Ziarul de Gardă” a fost publicată o investigație jurnalistică, în care sunt prezentate informații relevante ce indică la implicarea mai multor persoane, în comiterea infracțiunii de corupere electorală.

La 19 octombrie 2024, de către Judecătoria Chișinău- sediul Ciocana, în privința celor doi a fost aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă pe un termen de 20 de zile.

Ulterior, la  data de 22 octombrie a fost depistată și reținută cea de-a treia persoană vizată în investigație, iar astăzi, Judecătoria Chișinău- sediul Ciocana a admis demersul procurorilor privind aplicarea în privința persoanei reținute – măsura preventivă arestarea la domiciliu pe un termen de 30 zile.

Organul de urmărire penală va continua să efectueze acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei, în vederea adoptării unei hotărâri în condițiile legii, despre care publicul va fi informat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Articole similare