Incendiu de amploare în sudul țării. S-au aprins două magazine, unul din el încă nici nu a fost inaugurat /VIDEO
Informația despre incendiu a parvenit ieri, 15 iulie în jurul orei 21:06. O clădire în care se aflau două magazine a luat foc în satul Cișmichioi pe strada Limanscaia.
”S-a aprins clădirea în care se aflau două magazine – unul de materiale de construcții și altul alimentar. La fața locului s-au deplasat echipa de pompieri. Dimensiunile clădirii sunt 50 pe 30 metri iar focul a cuprins aproximativ 26 pe 18 metri din aceasta, a declarat șeful IGSU Vulcănești, Mihail Popa”.
Deasemenea acesta a comunicat că magazinul cu produse alimentare urma astăzi să se deschidă iar pompierilor le-a reușit să-l salveze. Cea mai mare pagubă s-a constatat la magazinul cu materiale de construcție.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23:26.
Pe rețelele de socializare locuitorii satului activ discută incidentul și consideră ca versiune de bază este incendierea intenționată.
La moment cauza incendiului nu este cunoscută. Circumstanțele se stabilesc.