Înscrie-te acum la EUvision: StoryHack – Hackathon de video storytelling
Fundația Inotek, anunță desfășurarea EUvision: StoryHack, un Hackathon de video storytelling pentru tinerii dornici să relatează despre valorile Uniunii Europene
Evenimentul va avea loc în perioada 21 -22 iunie, în cadrul Inotek – EU Innovation Centre Cahul.
În cadrul acestui hackathon de video storytelling, participanții vor avea oportunitatea de a învăța de la mentori din domeniu despre branding personal, integrare europeană, video storytelling și videografie.
În cele 2 zile de Hackathon vor fi organizate ateliere practice cu experți unde participanții vor învăța să scrie un scenariu, să seteze o cameră de luat vederi, să filmeze și să lucreze în echipă pentru a crea povești video impresionante, care să evidențieze valorile și beneficiile Uniunii Europene.
Totodată, participanții vor învăța cum să editeze imaginile video, astfel ca produsul final să fie unul calitativ și inspirațional. Organizatorii au pregătit și premii pentru pentru echipele câștigătoare ca boxe portabile, smartwatch-uri și căști fără fir.
Principala provocare a Hackathonuklui este de a crea povești video care să evidențieze principiile și beneficiile Uniunii Europene, cum ar fi democrația, diversitatea, solidaritatea și colaborarea.
La EUvision: StoryHack sunt îndemnați să participe tineri din regiunea Cahul cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani.
Doritorii de a participa la program pot veni împreună cu echipa formată din 3 persoane sau pot să-și găsească coechipierii la eveniment.
Înregistrarea se poate face pe acest link: https://forms.gle/rcA9vsFG18tzKg7AA
Termenul limită de aplicare este 18 iunie.
EUvision: StoryHack este organizat de Fundația Inotek cu sprijinul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul este responsabilitatea Inotek și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale USAID sau ale Guvernului Statelor Unite.