Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică va fi responsabil de verificarea costului proiectelor executate din fonduri externe

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică va fi responsabil de verificarea costului proiectelor executate din fonduri externe
© Imagine simbol

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) va fi responsabil de verificarea costului proiectelor executate din fonduri obținute din surse externe. Noua regulă va fi aplicată după ce Guvernul a aprobat astăzi modificări privind controlul de stat al calității în construcții, transmite MOLDPRES.

Astfel, INST va dispune de capacitățile necesare pentru a asigura recepția finală a drumurilor care au fost construite din surse externe de finanțare.

Secretarul general adjunct al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Tatiana Nirca, a explicat că, în prezent, INST, în lipsa unui cadru normativ complet, întâmpină dificultăți în efectuarea unui control de stat al calității în construcții la proiectele investiționale finanțate din fonduri externe.

„Modificările propuse prin acest proiect vin să asigure corectitudinea investițiilor publice la recepția finală a construcțiilor. Totodată, în acest proces se va ține cont de calitatea și legalitatea lucrărilor, inclusiv selectarea corectă a materialelor și echipamentelor conform specificațiilor de proiect. Proiectul va oferi o mai bună transparență în procesul de control, reducând riscul de corupere și a erorilor în estimarea costurilor”, a afirmat secretarul general adjunct al MIDR, la ședința Guvernului. 

„Trebuie să fie mai simplu, mai transparent și calitativ”, a declarat premierul Dorin Recean, după aprobarea proiectului. 

În plus, modificările operate vor asigura conformitatea materialelor de construcție și vor viza situațiile în care lucrările de demolare sau de îndepărtare a unor materiale în procesul de executare a lucrărilor de construcție sunt incluse nejustificat în costul total al proiectului, fără a fi specificate în devizul de cheltuieli.

Articole similare