Publică un anunț
piatasud.md

La Cahul va avea loc Târgul Universităților din România

La Cahul va avea loc Târgul Universităților din România

În perioada 2-5 iulie Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP) va organiza Târgul Universităților din România, care se va desfășura în regim fizic, transmite deschide.md.

Evenimentul se află la cea de-a X-a ediție în acest an și va avea loc în următoarele orașe după următorul program:

– 2-3 iulie – Chișinău, Aleea Clasicilor, interval orar 09:00 – 16:00;
– 4 iulie – Bălți, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, interval orar 09:00 – 16:00;
– 5 iulie – Cahul, Universitatea „B.P. Hașdeu”, interval orar 10:00 – 15:00. 

Absolvenții gimnaziiilor sau liceelor din Republica Moldova sau România, sunt invitați să se informeze despre:
– procesul de admitere la studiile preuniversitare și universitate din România din acest an,
– ofertele academice ale instituțiilor de învățământ din România,
– activitatea asociațiilor de studenți și elevi basarabeni din cele mai mari centre universitate din România. 

De asemenea, absolveții vor avea posibilitatea să interacționeze cu elevii și studenții, care își fac studiile în România, membrii FTRP și voluntari ai organizațiilor de basarabeni din România care vor oferi răspunsuri la toate întrebările.

Voluntarii Federației Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP) și voluntarii asociațiilor membre vor asigura desfășurarea evenimentului astfel încât toate prevederile în vigoare la acea dată, privind combaterea pandemiei, să fie respectate de fiecare pentru a asigura organizarea unui eveniment în siguranță.

Articole similare