Lupta cu propaganda în Moldova: Ministra de Externe al României anunță un nou pachet de sancțiuni
Șefa diplomației române, Luminița Odobescu, le-a transmis luni omologilor săi din Uniunea Europeană că este esențial să consolidăm rezistența Republicii Moldova pentru a contracara propaganda rusă și amenințările hibride care s-au intensificat înaintea alegerilor și a referendumului constituțional privind integrarea europeană, transmite CaleaEuropeană.
Oficialul român a făcut aceste afirmații în cadrul unor declarații de presă susținute la Luxemburg, cu prilejul reuniunii lunare a Consiliului Afaceri Externe, formațiunea de lucru a miniștrilor de externe din UE.
„Astăzi vom adopta un nou pachet de sancțiuni împotriva a cinci persoane și o entitate care au participat la acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova”, a anunțat ministrul român de externe.
Odobescu a motivat importanța noului pachet de sancțiuni astfel: „În ceea ce privește Republica Moldova, este esențial să trimitem un mesaj politic clar de sprijin înainte de alegerile prezidențiale și de referendumul privind aderarea la UE”.
În legătură cu ultimele evenimente de pe agenda Moldovei, ministrul de externe le-a oferit o notă pozitivă: „Salut vizita președintelui von der Leyen la Chișinău și adoptarea Planului de creștere care va stimula reformele și creșterea economică a Republicii Moldova în următorul an”.
În discursul său, Odobescu a mai făcut trimitere și la situația din domeniul energetic înainte de venirea iernii. Astfel, UE trebuie să continue sprijinul atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina, în acest domeniu.
Șeful diplomației române participă la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE). Agenda de discuții a reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și situația din Orientul Mijlociu.