Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Iurie Crăciuneac: Consiliile raionale trebuie eliminate. Ele sunt un parazit în sistemul nostru administrativ

Iurie Crăciuneac: Consiliile raionale trebuie eliminate. Ele sunt un parazit în sistemul nostru administrativ

Declarațiile au fost făcute de către candidatul independent la funcția de Deputat în Parlament pe circumscripția nr 42 Cantemir.

„De la independență în coace tot am votat Parlamente, am sperat să trăim mai bine, acestea să contribuie la dezvoltarea noastră, sa ne crească veniturile, dar din păcate ceva nu a mers. În aceleași parlamente sunt aceiași oameni care sau perindat  pe parcursul timpului. Vin să candidez independent pe circumscripția nr. 42 Cantemir în vederea promovării și apărării intereselor cetățenilor din acest spațiu. Cunosc bine locurile din zona respectiva, cunosc problemele. Am avut posibilitatea pe parcursul timpului să trec prin diferite funcții, inclusiv viceministru” a declarat domnul Crăciuneac.

Totodată, Iurie Crăciuneac a menționat că regiunea de sud, în ultimii ani s-a dezvoltat neproporțional în raport cu celelalte regiuni din Republica Moldova, iar în acest sens își propune să contribuie la dezvoltarea polilor de dezvoltare economică din zonă. Aceasta urmează să aibă loc prin susținerea descentralizării administrative prin care APL să poată administra eficient finanțele alocate la nivel local, prin repartizarea fondurilor , a banilor din bugetul de stat, ca acestea să nu fie pa bază de criterii politice.

De asemenea, domnul Crăciuneac promite să sporească securitatea locală prin crearea politiile locale care vor fi mai aproape de cetățeni. 

„În prezent, după principiul centralizării și poliția este centralizată. Anul trecut bugetul MAI este de 4 ori mai mare decât bugetul sănătății și cel al educației luate la un loc. Aceasta nu este normal într-un stat care tinde să dezvolte democrația autentică . În felul acesta, angajații MAI sunt dependenți față de conducerea de la Chișinău sau cea locală. Dacă vom avea o politie locală, primarul  va avea posibilitatea să implice și inspectorul  din localitate pentru a asigura securitatea locală, pentru a comunica cu cetățenii mult mai eficient” a menționat Iurie Crăciuneac.

Pe de altă parte, în viitorul Parlament, Iurie Crăciuneac va insista asupra necesității de asigurare a descentralizării fiscale, astfel ca aleșii locali să poată gestiona singuri banii colectați din localitate și să nu depindă de transferurile de la nivelul central. 

„Nu am un proiect de reformare a APL, dar un lucru este cert: acest nivel II al consiliilor raionale trebuie eliminat. El este un parazit în sistemul nostru administrativ și financiar, unul care stoarce bani, dar drept pârghii de aplicabilitate în teritoriu este doar un intermediar, dar un intermediar care nu este necesar, și atunci trebuie la sigur lichidate. Care va fi forma, trebuie să vedem ce propuneri vin de la viitorul guvern, dar și ce ne propun partenerii noștri de dezvoltare și atunci o să pledez pentru unul mult mai eficient pentru cetățeni” ne-a comunicat domnul Crăciuneac.

Precizăm că invitați la dezbateri au fost 4 candidați de pe CEU nr. 42 Cantemir  Vladimir Țurcan, PSRM, Elena Bacalu, PDM, Elena Damașcan, PL  și Iurie Crăciuneac, Candidat Independent. La dezbateri a venit doar Iurie Crăciuneac. 

Dezbaterile electorale sunt organizate de redacția Ziuadeazi.md în parteneriat cu Asociația Presei Independente (API). Responsabilitatea pentru organizarea și desfășurarea dezbaterilor revine în totalitate redacției.