Publică un anunț
piatasud.md

Ministerul Apărării anunță noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii

Ministerul Apărării anunță noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii

Armata Națională va desfășura, în perioadele 20-24 mai și 27-31 mai curent, noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii, anunță Ministerul Apărării.

Pentru organizarea exercițiilor, prealabil rezerviștii  sunt  chemați la Centrele Militar Teritoriale unde au viza de reședință pentru clarificarea situației militare, precum și înmânarea ordinelor pentru participare.

Activitatea de instruire durează cinci zile având ca scop verificarea aptitudinilor rezerviştilor și familiarizării acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale. Conform programului de pregătire, aceștia vor studia regulamentele militare și vor participa la ședințe de tragere.

Cele mai recente exerciții s-au desfășurat în luna martie curent, la Baza Militară de Instruire a Armatei Naționale. Următoarele instruiri vor demara în luna iunie. 

Instruirea rezerviștilor are loc în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024 și Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate.

Articole similare