Moldova exportă mii de tone de miere, dar consumul local rămâne sub așteptări
În cadrul campaniei „Alege produs local de Crăciun. Și tot anul împrejur”, mierea autohtonă este esența autenticității și a tradiției noastre. În fiecare an, Republica Moldova produce aproximativ 5000 de tone de miere, însă consumul intern rămâne sub potențial.
Conform datelor, fiecare moldovean consumă, în medie, doar 600 de grame de miere pe an, în timp ce norma recomandată este de 1 kg per cap de locuitor.
Deși mierea moldovenească cucerește piețele europene, este important ca și cetățenii noștri să aprecieze acest produs. În această perioadă a sărbătorilor, mierea poate deveni un dar plin de semnificație, potrivit pentru cei dragi.