Municipiul Cahul în perspectiva unui oraș mai curat

Municipiul Cahul în perspectiva unui oraș mai curat

Pe parcursul lunilor martie și aprilie se fac câțiva pași importanți pentru ca municipiul Cahul să devină mai curat. Asociația Obștească “Perspectiva”  a procurat în cadrul proiectului „EcoCahul – Cetățean implicat pentru un oraș curat!” –  920 de pubele, împărțirea și montarea cărora a demarat la 1 martie. În special, aceste acțiuni au fost îndreptate către micro – raioanele  de periferie Valincea și Lipovanca. Potrivit lui Nicolae Mocanu, președintele A.O. „Perspectiva”, pubelele sunt distribuite gospodăriilor care nu aveau până acum un contract semnat cu Gospodăria Comunal – Locativă a municipiului Cahul.

În același timp, a fost organizată și o campanie de informare cu cetățenii din sectoarele sus-menționate privind semnarea contractelor și necesitatea colectării deșeurilor și păstrării pubelelor procurate din proiect.

Nicolae Mocanu, președintele A.O. Perspectiva

“Deși, la începutul proiectului am mizat pentru 650 de pubele, iată că am putut obține pubele pentru 920 de gospodării din microraioanele Valincea și Lipovanca.  Asta deoarece în aceste două sectoare e mai problematic, atât cât privește existența pubelelor, dar și faptul că nu erau deservite de către  GCL Cahul. Astfel, odată cu oferirea pubelelor, vor fi semnate și contracte de evacuare a deșeurilor. Prin intermediul acestui proiect ne dorim să creștem gradul de implicare și responsabilizare a locuitorilor, pentru asigurarea unui mediu ambient nepoluat în municipiul Cahul”, a specificat Nicolae Mocanu, președintele A. O. Perspectiva.

Printre obiectivele proiectului se mai numără și creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu referire la problemele de mediu aferente serviciilor publice locale și participarea cetățenilor în procesul de monitorizare participativă în domeniul managementului deșeurilor; consolidarea infrastructurii urbane pentru colecatarea deșeurilor solide în colabrare cu APL Cahul și promovarea proiectelor și investițiilor europene realizate în municipiul Cahul și creșterea vizibilității acestora.

“Atunci când vom oferi treptat aceste pubele, planificăm să organzăm și o campanie de informare pentru cetățenii din sectoarele Lipovanca și Valincea despre necesitatea colectării deșeurilor și păstrării pubelelor procurate din proiect. Totodată, ne dorim să organizăm o zi de salubrizare în aceste 2 sectoare, mobilizând câte 60 de persoane din fiecare regiune. Transportul de evacuare a deșeurilor va fi asigurat de către Primăria Municipiului Cahul. Prin această activitate ne dorim să creăm o tradiție, un precedent pentru viitoarele generații și să oferim un exemplu bun”, a mai adăugat Nicolae Mocanu.

Recepționarea pubelelor la Valincea
Locuitor al sectorului Lipovanca

Pe lângă cele 920 de pubele, se preconizează și instalarea a 50 de coșuri de gunoi pe străzile principale și în cartiere, în special în stațiile de autobuse, în zonele aglomerate, împreună cu colaboratorii structurilor specializate. Deasemenea vor fi construite și amenajate 5 platforme pentru colecatarea deșeurilor.

Tot în cadrul proiectului „EcoCahul – Cetățean implicat pentru un oraș curat!” se va petrece și o acțiune de salubrizare a râului Frumoasa, în care vor fi mobilizate 60 de persoane (locuitori ai orașului, studenți, elevi, reprezentanți ai APL, etc.)

Deasemenea va fi organziat și un concurs pentru cea mai cuarată curte din municipiul Cahul. La moment, Primăria municipiului Cahul deține un regulament privind desfășurarea concursului. Acesta va fi lansat pe rețelele de socializare și paginile web ale A. O. Perspectiva, Primăriei municipilui Cahul și presa locală. Premiul mare va constitui 10 mii de lei.

Asociația Obștească ”Perspectiva” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „EcoCahul – Cetățean implicat pentru un oraș curat!” în mun. Cahul.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Partenerul proiectului pentru Regiunea Sud este Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale „CONTACT-Cahul„.

A.O. Cahul „2030” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Raionul Cahul”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ.

Articole similare