Nicolae Botgros, după ce a suferit grav de Covid-19. Aflaţi cât de agresiv a fost virusul cu el /VIDEO

Nicolae Botgros, după ce a suferit grav de Covid-19. Aflaţi cât de agresiv a fost virusul cu el /VIDEO

Veşti bune de la maestrul Nicolae Botgros. Dirijorul orchestrei „Lăutarii” îşi revine după ce a suferit grav de Covid-19. Ieri, chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani de când conduce orchestra „Lăutarii”, maestrul a fost transferat de la terapie intensivă, într-un salon obişnuit al spitalului de Urgenţă. Nicolae Botgros a oferit un interviu în exclusivitate pentru TVR Moldova şi a povestit cât de agresiv a fost virusul cu el.

Respirând încă greu, Nicolae Botgros ne-a povestit la telefon, că a trecut printr-un adevărat calvar după ce s-a îmbolnăvit de Covid.

NICOLAE BOTGROS, dirijor orchestra „Lăutarii”: „Eu am trecut printr-un coşmar pe care nu ştiu dacă pot vreo dată să-l descriu. Respiraţie n-am avut practic deloc, saturaţia era jos de tot, mai jos de 90. Coronavirus este o infecţie care trebuie doborâtă, trebuie să te baţi ca un urs, ca un lup, altfel nu poţi lupta”.

Au fost clipe grele, iar eforturile medicilor au fost colosale.

NICOLAE BOTGROS, dirijor orchestra „Lăutarii”: „Erau vreo 24 de persoane care umblau ca furnicile, oamenii aceştia lucrează, nu se joacă. Vreau să le mulţumesc”.

Nicolae Botgros spune că familia şi mesajele venite din partea celor care l-au îndrăgit, l-au ajutat foarte mult să depăşească starea grea în care s-a aflat.

NICOLAE BOTGROS, dirijor orchestra „Lăutarii”: „Ei au fost ajutorul meu şi vreau să le mulţumesc încă o dată”.

Ieri, a fost o zi specială pentru dirijorul Nicolae Botgros, inclusiv pentru că s-au împlinit 42 de ani de când conduce orchestra „Lăutarii”. De acele momente îşi aduce foarte bine aminte, Mihai Murzac, fostul director al Filarmonicii Naţionale. 

MIHAI MURZAC, ex-director, Filarmonica Naţională: „Când l-am numit eu cunducător artistic la orchestra Lăutarii, foarte mulţi îmi spuneau că e prea devreme, e tânăr, să conduci o orchestră nu este aşa uşor. Şi eu m-am gândir că e cuminte, străduitor. Vreau să vă spun că am avut cea mai bună părere chiar după primele două săptămâni. Nu aveam sală pentru repetiţii şi i-am dat într-un club, pe marginea pârăului de la noi.

Nicolae Botgros a reuşit să se impună prin talent şi dăruire.

MIHAI MURZAC, ex-director, Filarmonica Naţională: „M-am dus cu Serghei Lunchevici şi el spune, uitaţi-vă, ce face el, nu o să facă nimeni. Concertele lui sunt evenimente care pe urmă nu se vor mai repeta”.

Dirijorul orchestrei „Lăutarii” se simte acum mai bine, însă va trebui să mai stea o perioadă internat pentru a se recupera în totalitate.

NICOLAE BOTGROS, dirijor orchestra „Lăutarii”: „Vă promit că dacă ies de aici cu bine, o să vă fac concerte mari, o să fac lucruri frumoase, pe care le-am meditat aici. Eu vreau să mă întorc pe altarul meu frumos, pe scena mea pe care o am de 42 de ani”.

Nicolae Botgros a fost diagnosticat cu COVID-19, la sfârşitul lunii octombrie, după ce mai mulţi membri ai orchestrei, inclusiv fiul său, au fost testaţi pozitiv. Din cauza complicaţiilor, dirijorul s-a aflat timp de trei săptămâni în secţia de terapie intensivă, a Institutului de Medicină Urgentă. Acum şase zile, ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, declara că medicii de la Chişinău s-au consultat cu cei de la spitalul Republican din Paris, cum să-l trateze mai bine pe maestrul Botgros. În perioada pandemiei, orchestra „Lăutarii” a fost nevoită să renunţe la concertele live. Orchestra condusă de Nicolae Botgros a revenit cu primul concert abia pe 20 septembrie, la Teatrul Verde din Chişinău. Evenimentul a durat mai bine de două ore şi a fost organizat cu respectarea tuturor normelor sanitare.

Articole similare