Planificați o călătorie de sărbători? Vezi aici ce trebuie să știi despre transportul medicamentelor
Călătorii care sosesc sau pleacă din Republica Moldova au dreptul de a transporta în bagajele personale medicamente care urmează să fie utilizate, din motive medicale, personal de către aceștia sau de către animalele care îi însoțesc.
Pentru uz personal: Călătorii care sosesc sau pleacă din Republica Moldova pot transporta medicamente destinate uzului personal (inclusiv pentru animalele de companie) în bagajele lor.
Medicamente cu prescripție: Dacă transportați medicamente eliberate pe bază de rețetă medicală, acestea trebuie să fie în cantități conforme tratamentului prescris.
Este important să prezentați Serviciului Vamal actele justificative, cum ar fi:
- Prescripția medicală emisă de o instituție autorizată;
- Alte documente relevante pentru justificarea eliberării și transportului medicamentelor.
În cazul medicamentelor eliberate cu prescripție medicală (rețetă) este permisă transportarea acestora peste frontiera vamală în cantități care nu le depășesc pe cele indicate în prescripția medicală conform tratamentului prescris.
În acest sens, este necesar să prezentați Serviciului Vamal actele care justifică eliberarea medicamentelor pentru efectuarea tratamentului prescris (prescripția instituției medicale, alte acte care justifică eliberarea și traversarea medicamentelor peste frontiera vamală).
Persoanelor fizice le este permisă introducerea și scoaterea pe/de pe teritoriul țării a medicamentelor pentru consumul personal, în dependență de statutul legal al acestora, mai multe detalii puteți accesa aici.
IMPORTANT!
Introducerea și scoaterea pe/de pe teritoriul țării a substanțelor stupefiante sau psihotrope de către persoane fizice (călători) este interzisă.
Substanţele stupefiante, psihotrope şi precursorilor acestora, supuse controlului sunt aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.1088/2004.