Cehii de la Huluboaia, raionul Cahul
Moldova este o țară multietnică. Ucrainenii, rușii, găgăuzii, bulgarii și reprezentanții altor minorități naționale, care conviețuiesc pe acest tărâm, au traiectorii istorice diferite.
Totuși, la capitolul etnii, raionul Cahulare ceva inedit. Satul Huluboaia, o localitate mică, amplasată la vestul raionului, este populat de cehi –singura comunitate de acest fel din Republica Moldova. Localitatea a fost creată de 20 de familii de cehi care au venit pe aceste meleaguri și au procurat pământul de la boierul Romanenco. Au venit din Ucraina de astăzi, din Ecvatoria – localitate amplasată pe malul mării. Clima de acolo nu le-a convenit, umiditatea excesivă cauza decese în rândul copiilor cu imunitatea slabă.
Boierul Romanenco le-a vândut în a doua jumătate a secolului XVII o pădure de stejari. Cehii au scos pădurea, s-au așezat acolo și au denumit localitatea „Novograd” (orașul nou). Ulterior, a fost redenumită în Huluboaia, nume pe care îl poartă și până astăzi. Numele provine de la „hulub” – boierul Romanenco fiind pasionat de hulubii pe care îi creștea.
Pentru a supraviețui, în afară de prelucrarea pământului, cehii practicau comerțul – vindeau cărbune. Cu trecerea anilor, pe lângă cehi, aici au apărut și alte etnii. Antonina Donea este profesoară de istorie la gimnaziul din sat. Ea ne-a relatat cu lux de amănunte cum au ajuns cehii pe aceste meleaguri. Chiar ea provine dintr-o familie de cehi, iar istoria etniei o știe din cărțile vechi și din cele povestite de bunei.
În timpul Uniunii Sovietice, cehii din Huluboaia nu au fost privilegiați, bunicul Antoninei având soarta miilor de locuitori ai Moldovei de atunci. „Străbunelul meu a fost deportat. În aldoilea val de represiuni a fost deportat, fiind declarat „culac”. A fost dus împreună cu soția sa bolnavă. Avea pneumonie și zăcea la pat. A fost deportat împreună cu un fiu, care era căsătorit și avea și el copii”.
„Un ceh era președintele unui colhoz mare format din 3 sate: Lucești, Tătărăști și Huluboaia. Cehii ocupau funcții înalte. Doi unchi de-ai mei erau agronomi. Satul e rus – în perioada sovietică se punea accent pe limba rusă. Ne este greu să învățăm altă limbă. Dar atitudinea față de cehi nu s-a schimbat”, ne-a spus Antonina.
Limba cehă, vorbită la Huluboaia, este o limbă autentică, păstrată cum era pe timpuri. În Huluboaia sunt păstrate și tradițiile cehe, tradițiile autentice care nici în Cehia nu se mai practică.
„În primul rând sunt cetățeancă a Republici Moldova, chiar dacă sunt de naționalitate cehă. Să fii ceh înseamnă să păstrezi cultura cehă, cea cu care au venit strămoșii încoace. Noi am păstrat limba cehă străveche. Dacă să luam cărțile vechi, acolo scrie în limba pe care noi o vorbim acum la Huluboaia”, susține Antonina Donea.
Cocoșul – țap ispășitor
Specifică cehilor de la Huluboaia este o sărbătoare care s-a păstrat din străbuni. Așa ceva s-a păstrat doar aici – specificul sărbătorii vizează cruzimea față de animale. Și aici cehii din Huluboaia au găsit o soluție.
Sărbătoarea se numește „Posvițenie”. În timpurile străvechi, aceasta culmina cu aruncarea unui berbec de la înălțime, ritual prin care se iertau toate faptele rele săvârșite de localnici pe parcursul anului. În perioada contemporană, berbecul a fost înlocuit cu un cocoș.
Antonina Donea ne-a relatat cum avea loc acest ritual:
„În această zi se adună un grup de flăcăila casa unei fete de măritat și fură un cocoș. A doua zi, merg din casă în casă. Copiii și tinerii leagă de cocoș câte o panglică și îi dau bani de ciuboțele. La final, banii sunt împărțiți între tineri sau se procură ceva pentru sat.
Când cutreieratul satului se încheie, se adunautoți în centru și citeau Ortalul – o judecată asupra cocoșului, după care se pronunța sentința de sacrificare a cocoșului.
Ortalul conținea tot ce se întâmpla rău în sat timp de un an. De toate era învinuit cocoșul. După citirea sentinței, se aranja un butoi și fiecare doritor putea să meargă și să omoare cocoșul. Acel care omora cocoșul, îl lua acasă și-l gătea, aducând-ul înapoi, iar ceilalți săteni veneau cu bucate de acasă și sărbătoreau”, ne-a povestit profesoara de istorie.
De vreo 4 ani, în Huluboaia nici un cocoș nu a mai fost condamnat la moarte pentru faptele altora. Profesorii de la școală țin neapărat să reînvie această tradiție, doar că printr-o abordarea mai umană – pedeapsa capitală a cocoșului a fost înlocuită cu exilul.
Cehii au adus fanfara în Cahul
Pe meleagurile noastre, prima fanfară a fost cea a cehilor. Inițial au existat două fanfare. Despre aceasta ne-a povestit Filip Iurasco, actualul conducător al fanfarei din s. Huluboaia, fanfară care datează de atunci, din 1864.
Aveau dirijor care a făcut armata la români. Filip Iurașco a început să cânte în fanfară în anul 1962, când s-a format o nouă grupă de copii. După finisarea studiilor a revenit să lucreze și să profeseze la Huluboaia.
„Acum avem o fanfară compusă din22 de membri: 11 copii și 11 maturi. Activăm chiar dacă o ducem destul de greu. Promovam cultura cehă, ne vizitează și Consulul, și turiștii cehi. Cântăm cântece cehe, de nuntă… Păstrăm tradiția cu orice preț. Ne străduim să combinăm muzica cehăcu muzica românească. Muzica este una pe lumea asta”, susține Filip Iurașco.
El spune că fanfara cehă din Huluboaia este prima fanfară din raionul Cahul. Cu timpul au mai apărut fanfare – „fanfare mixte”.
„Eu sunt moldovean, soția mea e cehoaică. Prin dragoste și iubire m-a atras în colectivul acesta. Noi studiam melodiile cehe, mergeam la discoteci, hore, se cântau cântece cehe. Am studiat și cultura și istoria, am fost la cursuri pregătitoare în Cehia”, ne-a spus Filip Iurașco.
Deși nu este ceh de naționalitate, domnul Filip ține minte bine cum erau vremurile și cum conviețuiau cu cehii. Comunitatea cehă, ca și Liopovenii, era o comunitate închisăși, până în anii ’70-‘80 nu permiteau ca să „amestece sângele”. O astfel de „politică” a avut urmări grave pentru comunitate.
„Cehii erau izolați. Nu vroiau să se amestece cu moldovenii. Țineau la „sângele lor”. Situația s-a schimbat prin anii ’70. Au înțeles că„treaba se duce de râpă” – că trebuie „de schimbat sângele” că începură a se îmbolnăvi. Au înțeles că izolare înseamnă stagnare. Treptat, s-au asimilat. Acum sunt mai multe familii mixte. Acum suntem toți o familie. Nu se mai separă”.
Timpul trece, iar la Huluboaia rămân tot mai puțini oameni. Și nu e vorba doar de cehi. Din spusele lui Filip Iurașco, în sat au mai rămas doar 2 familii de cehi.
