Mesaj emoționant din diasporă: Numai din cauza hapsânilor suntem toți acolo // VIDEO

Liviu Cojan, este originar din satul Colibași, raionul Cahul. Din 2002 a plecat peste hotare, la muncă, chiar dacă a absolvit Academia de Studii Economice din București.

Peste ani, a reușit împreună cu soția să dezvolte o afacere în Marea Britanie. Ieri, 25 august a venit acasă cu un cadou pentru localitate – o mașină de ambulanță.

În timpul Interviului, Liviu s-a adresat și conducătorilor țării, care au fost și care sunt:

„Totuși suntem în străinătate. De ce facem asta, totuși dacă o să audă și cei de sus, pentru voi, numai din cauza hapsânilor suntem toți acolo, am vrea să stăm acasă . Eu mă numesc Liviu Cojan și vă spun în față la toți a cei de sus: aveți măcar o picătură de sânge pentru oamenii aceștia, pentru toți oamenii care se stăruie, pentru toți oamenii care ne-au crescut, pentru toți oamenii care au trăit inimă și suflet, pentru Ștefan încoace, pentru Mihai Viteazu. Voi ce faceți acolo, ne goniți din țară?” spune Liviu.

A menționat și problemele cu introducerea ambulanței în țară, care mai bine de o lună a stat blocată în vamă, și tot din cauza birocrației

„Pentru ce noi trebuie să facem acolo dacă putem s-o facem aici. Câte milioane de oameni îs plecați de-a casă. Eu știu că am trecut de la una la alta, dar înțelegeți-mă drept, nu fac politică, eu pur și simplu vreau acasă. Voi nu știu cum vreți” punctează Liviu.

Citește și Colibași: Au donat o mașină de ambulanță satului natal

Articole similare