Publică un anunț
piatasud.md

Renovări la Căminul Nr.1 al Colegiului „Iulia Hașdeu” din Cahul

Renovări la Căminul Nr.1 al Colegiului „Iulia Hașdeu” din Cahul

La data de 23 februarie 2024 a avut loc recepția finală a lucrărilor de reparație, ce vizează reconstrucția spațiilor de igienă, in căminul de elevi Nr.1 al Colegiului „Iulia Hașdeu” din Cahul.

Lucrările de reparație au fost realizate din bugetul finanțării complementare alocate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Au fost alocați 1 583 000 lei, din bugetul cărora a fost realizată reparaţia blocurilor sanitare de la etajul 1 și 2, a rețelelor de apă și canalizare, iar spălătoria a fost dotată cu mașinile de spălat noi și uscătoare.

Potrivit Tatianei Zbîrciog, directoarea Colegiului, reparația rețelelor de apă și canalizare rezultă și din faptul că rețelele vechi erau deteriorate și mereu necesitau curățate. Aceasta implica costuri adăugătoare destul de înalte.

„Pentru elevi asta înseamnă o îmbunătățire a condițiilor de trai. Am început reparația de la blocurile sanitare, întrucât spațiile de igienă care arată fumos, sunt amenajate corespunzător, crează ambianță mai plăcută, mai modernă. Cred că fiecare și-ar dori astfel de condiții chiar și acasă pentru că e și comod, și estetic. Ne-am străduit să fie utilizate materiale calitative, am pus accent pe calitate, nu cantitate”, ne-a declarat Tatiana Zbîrciog.

La rândul lor, locatarii căminelor și-au exprimat recunoștința, iar unii ne-au vorbit și despre incomoditatea de timpul reparațiilor, care a avut loc în decursul anului școlar.

„În decursul a 4 ani de când trăiesc în cămin s-au schimbat foarte multe. Se văd progrese semnificative în ceea ce privește blocurile sanitare, s-au schimbat la toate etajele. În căminul Nr.2 a fost renovat un întreg etaj. E foarte bine”, ne-a relatat eleva colegiului, Șvitchi Cristina.

Potrivit directoarei, următorul proiect în plan este bucătăria de la etajul 1 și 2, iar pentru perioada de vară se preconizează reparația capitală a câte un etaj de cămin, anual.

Olga Raileanu

Author: ziuadeazi.md