Publică un anunț
piatasud.md

Sergiu Rența: Dacă cineva crede că se vine la Consiliu sau la Primarie şi se mănâncă răsărită – nu-i aşa

Sergiu Rența: Dacă cineva crede că se vine la Consiliu sau la Primarie şi se mănâncă răsărită – nu-i aşa

Declarațiile au fost făcute de candidatul la funcția de consilier municipal Cahul din partea PP partidul Nostru, în cadrul emisiunii inDIRECT din 15 octombrie.

„Practic am fost fracţiunea care am salvat foarte multe situaţii: adoptarea bugetului, numirea chiar şi a palatului de cultură “Nicolae Botgros”, în ultima zi şi chiar în ziua de începere a festivalului, şi foarte-foarte multe proiecte, care le-am susţinut noi ca şi fracţiune. Cel mai mare regret a fost că Administraţia locală, conform statelor de funcţie, are trei vice-primari, nu se reuşeşte. Un primar bun ar trebui să alerge să aducă proiecte, aşa cum cineva a menţionat, că va fi un oraş care va aduce foarte multe proiecte. Funcţiile au rămas vacante şi de aceea astăzi rămâne şi soldul. Dacă erau vice-primari, credeţi-mă, că cineva răspundea de construcţii, amenajare, altul răspundea de sanitarie, ecologie şi aşa mai departe, şi atunci activitatea sau lucru şi vizibilitatea acelor proiecte, care le-am stabilit noi prin proiectele de decizie, prin decizii, se vedea mult mai mare” ne-a declarat Sergiu Rența.

Totodată, acesta s-a referit și la decizia inițiată de fracțiunea pe care o conduce de a interzice colectarea de la părinți banilor în grădinițele, proiect care nu a fost implementat de către administrație. 

„Primăria şi bugetul municipiului Cahul este în stare de acoperi acele cheltuieli ce ţin de procurarea sanitariei, hârtiei de veceu şi aşa mai departe, şi noi am putea aloca din bugetul municipiului Cahul acele sume. Astăzi la o grădiniţă pe un an întreg ar fi vorba de 120 mii de lei pentru a acoperi aceste cheltuieli” a specificat Sergiu Rența.

De asemenea, domnul Rența a specificat și modul de activitate a consiliului municipal dar și ce înseamnă a fi consilier în consiliul municipal Cahul: Nu e uşor a fi astăzi un consilier în Consiliul Municipal, în Consiliul Raional, din câteva motive: consilierul, ca să înţeleagă toată lumea, nu doar vine o dată în trei luni şi face o şedinţă, a ridicat mâna şi a primit acea îndemnizaţie de consilier. Merge vorba de participare în toate comisiile de specialitate. Dacă să vorbesc de comisia care am reprezentat-o – comisia funciară, comisia de urbanism, comisia la faţa locului, vreau să vă spun că aici consilierul ar trebui să pună suflet, inima şi să răspundă la acele doleanţe a populaţiei noaste locale. Şi de aceea dacă cineva crede că se vine la Consiliu sau la Primarie şi se mănâncă răsărită – nu-i aşa. 

„Deci vă spun – prin mâinile noastre au trecut o sumedenie de decizii, care ne-am luat angajamente, ne-am luat riscuri, de multe ori am fost chemaţi şi pe la organele de control, pe la Procuratură pentru faptele şi pentru voturile care noi le-am dat, poate pentru o decizie foarte bună, dar iarăşi se subînţelegea că noi lobăm careva interese a cuiva sau venim cu un suport financiar sau protejăm pe cineva din “cinovnicii” ăştea” a punctat Sergiu Rența.

Articole similare