Serviciul vamal a colectat peste 830,6 milioane de lei la bugetul de stat în prima săptămână a lunii septembrie 2024
În perioada 2 – 8 septembrie 2024, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 830,6 milioane de lei, depășind cifra de control stabilită pentru această perioadă cu 10%, ajungând la un nivel de realizare de 110,0%. De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a acumulat circa 25,4 miliarde lei, atingând 108,5% din cifra de control prognozată.
În aceeași perioadă, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă a depășit limita neimpozabilă, generând încasări de peste 25,2 milioane lei, reprezentând 3,04% din totalul colectărilor pentru săptămâna respectivă.
Fondurile colectate sunt transferate direct în bugetul de stat și sunt redistribuite pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii și proiecte sociale.
În plus, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12.245 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a atins 81.497 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni, cu 19.540 traversări, și Sculeni, cu 15.928 traversări.